Telefoanele mobile facilitează munca zilnică în regiunea DBL
Data:
Author: Neele Pauls, Communications & PR, JYSK
Categorie: Attractive Stores , Expansion , People , Technology
Începând cu luna septembrie, în magazinele JYSK și DÄNISCHES BETTENLAGER din fosta regiune DBL au fost introduse telefoanele mobile. În timp ce lucrul cu dispozitivele mobile este bine cunoscut în majoritatea țărilor, pentru mulți colegi din regiunea DBL, aceasta este o schimbare care aduce unele provocări, dar și o mulțime de oportunități.
„Primele reacții ale unora dintre colegii mei mai în vârstă au fost: Smartphone? Nu li se va părea ciudat clienților? Messengerul este cam tot ceea ce folosesc. Nu știu dacă voi putea lucra acest dispozitiv”, ne-a povestit Sandra Klenko, Store Manager în Siegen, Germania.
Cu toate acestea, scepticismul inițial s-a transformat rapid în entuziasm și angajații au realizat beneficiile utilizării telefoanelor mobile în magazine, ne-a mai mărturisit Sandra.
„Imediat ce colegii mei au văzut cât de mult aceste telefoane le-a ușurat viața, au devenit foarte optimiști. Este un lucru minunat să poți suna pe oricine, de oriunde”, ne-a mai spus Sandra.
Yannick Meenken, Store Manager în Kiel, Germania, a avut și el parte de feedback pozitiv de la colegii său din magazin.
„Mulți mi-au mărturisit că, după părerea lor, compania se îndreaptă într-adevăr în direcția corectă”, ne-a spus el.
Cu un pas mai aproape de One JYSK
Sandra și Yannick sunt doi dintre Store Managerii care beneficiază de introducerea noilor telefoane mobile în magazinele lor toamna aceasta. Până la începutul lunii decembrie, toate magazinele din Germania, Austria, Franța, Italia, Elveția, Spania și Portugalia vor avea, în medie, trei telefoane mobile per magazin.
Acest pas nu numai că facilitează comunicarea între angajați și realizarea sarcinilor în magazin, ci stă și la baza introducerii MYJYSK și a alinierii procedurilor în toate țările JYSK.
Yannick așteaptă cu nerăbdare evoluțiile viitoare și e conștient de potențialul real pe care îl vor avea noile echipamente pe viitor.
„Pentru moment, în special comunicarea între noi a devenit mult mai ușoară, însă telefoanele mobile vor fi tot mai integrate în munca noastră zilnică. Cred că vor realiza pe deplin potențialul telefoanelor mobile atunci când le vom folosi zilnic în activitatea noastră și, mai ales, în momentul introducerii MYJYSK”, ne-a declarat el.
Schimbări majore pentru colegi și clienți
Îngrijorările conform cărora clienții ar putea avea o percepție negativă asupra angajaților care folosesc telefoanele mobile în magazine nu s-au adeverit.
„De exemplu, dacă oferim consultanță unui client cu privire la saltele și începem imediat să căutăm oferte bune pe smartphone, e excelent nu numai pentru noi, ci și pentru client”, ne-a explicat Sandra.
În plus, angajații magazinului nu mai sunt nevoiți să meargă în back-office pentru a primi și îndeplini sarcini, ci pot face acest lucru direct în magazin cu ajutorul smartphone-ului. Acesta este un lucru benefic atât pentru colegii din magazine, cât și pentru clienți, pentru că personalul va avea mai mult timp la dispoziție pentru a se ocupa de solicitările lor.