Skip to main content

Magazinele își iau rămas bun de la hârtie

Data:

Author: Jan Fønss Bach, Intranet Manager

Categorie: Attractive Stores , Technology

Mike Olsen
Mike Olsen, Store Manager în Lemvig, cu mobilul său.

Din momentul în care MYJYSK a fost introdus în toate țările, toate magazinele din JYSK Nordic au avut ocazia să se ocupe de sarcini pe mobil. Pentru magazinul din orașul danez Lemvig, acest lucru oferă o imagine de ansamblu mai bună, o mai bună monitorizare și menține angajații la curent în toate privințele.

În fiecare dimineață, Mike Olsen, Store Manager, se plimbă prin magazinul din Lemvig pentru a se asigura că totul este pregătit înainte ca primii clienți să sosească. Face acest lucru de când a devenit responsabil pentru magazin anul trecut, însă obiceiurile sale de dimineață s-au schimbat semnificativ în luna februarie a acestui an.

Ca și înainte, privirea ascuțită a lui Mike observă fiecare detaliu, însă acum majoritatea muncii sale se desfășoară pe mobil, iar notițele pe hârtie sunt de domeniul trecutului în magazinul din Lemvig. Toate observațiile din inspecție sunt înregistrate și apoi transmise ca sarcini în MYJYSK. Acest lucru ușurează munca pentru Mike și colegii săi în magazin.

„Oferă o imagine de ansamblu mult mai bună decât înainte, iar monitorizarea sarcinilor a devenit mult mai ușoară. În trecut, notițele pe hârtie erau peste tot în birou și, uneori, aveam îndoieli dacă o sarcină a fost sau nu terminată. Acum totul este pe telefon și putem vedea cu toții dacă o sarcină este rezolvată”, spune Mike.

Charlotte Vestergaard, Sales Leader, este de acord:

„Este foarte bine odată ce îi prinzi rostul”, spune aceasta, subliniind informațiile pe care le primește acum pe mobilul dumneaei.

„De obicei, vizitez MYJYSK dimineața, la prânz și seara pentru a vedea dacă există știri importante. Există cel puțin o știre de la District Manager pe zi și, în general, cred că obținem mai multe informații acum decât înainte” spune Charlotte.

Toată lumea este de acord.

În magazinul din Lemvig, nu numai Store Manager sau Sales Leader introduc sarcini în MYJYSK.

„Toată lumea are voie să pună întrebări deoarece lucrăm împreună ca o echipă”, spune Mike.

Echipa Lemvig
Din stânga: Zanne Olesen, Area Responsible, Charlotte Vestergaard, Sales Leader și Mike Olsen, Store Manager.


Zanne Olesen, Area Responsible, este unul dintre colegii care folosesc frecvent MYJYSK pentru sarcinile proprii.

„Folosesc MYJYSK pentru a-mi urmări sarcinile atunci când am timp de Area Responsible. Aceasta îmi oferă o imagine de ansamblu frumoasă. De asemenea, o folosesc pentru a căuta manualele de Concept sau Spațiu al Magazinului dacă am îndoieli despre ceva”, spune Zanne.

Concentrație mai mare pe vânzări

Lemvig este în fruntea topurilor

Numărul de sarcini pe MYJYSK crește de la lună la lună. Din aprilie și până în mai, numărul de „Sarcini rapide” a crescut cu 25%.

Magazinul din Lemvig este magazinul din Danemarca ce creează cele mai multe sarcini în MYJYSK. Sunt, de asemenea, în frunte când vine vorba de realizarea celor mai multe sarcini la timp.

Lemvig crește în mod continuu numărul de sarcini în MYJYSK.

„Are sens pentru noi. Punem aproape totul aici acum - și sarcini de rutină, cum ar fi obiceiurile noastre de închidere. Este mult mai ușor pentru noii angajați să trezolve lucrurile atunci când facem acest lucru”, spune Mike.

Atunci când angajații magazinului au întâlnirea „Customer First” (Clienții pe primul loc) dimineața, aceștia observă clar o diferență față de înainte.

„Se pune mult mai mult accentul pe vânzări acum deoarece sarcinile sunt pe mobil și toată lumea știe ce să facă. În schimb, putem să ne folosim energia pentru vânzări și pentru relații extraordinare cu clienții”, spune Mike.

Acesta vede mari perspective dacă toate magazinele încep să utilizeze MYJYSK la fel de eficient ca și în magazinul propriu.

„Lemvig este un magazin relativ mic, dar când mă uit la rezultatele noastre, chiar cred că astfel se pot schimba foarte multe în magazinele mari.”

    Latest news

    JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

    JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

    - Departamentul JYSK B2B din România a participat pentru prima dată ca expozant la târgul FoodService and Hospitality Expo, organizat la Halele Laminor din București în luna noiembrie.

    Ditte is Sustainability Director in JYSK

    Ditte și echipa ei conduc acțiunile de sustenabilitate ale JYSK

    - În ultimul an, Ditte Revsbæk Hansen și echipa sa s-au concentrat pe stabilirea direcției strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în JYSK.

    26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

    26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

    - Pentru cel de-al optulea an consecutiv, JYSK și inițiativa Plantăm fapte bune în România au colaborat pentru extinderea suprafeței de păduri din România. De data aceasta, acțiunea a avut loc în județul Sibiu, unde au fost plantați 26.000 de puieți de molid.

    Adaugă un comentariu

    Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

    About JYSK

    Careers

    JYSK Head Office