-
Cei 16 colegi care au participat la prima ediție a programului Talent Academy au trecut de examenul final și au absolvit luna aceasta training-ul. Absolvenții au povestit cum au fost cele două module ale Talent Academy, ce au învățat și cum îi va ajuta în viitor programul.
-
Între 14 și 25 iunie, JYSK va desfășura o campanie internă intitulată “Îndrăznește să îți pese”, pentru a pune accent pe regulile de sănătate și siguranță în muncă.
-
Titlul de Best Employer este o recunoaștere importantă pentru JYSK deoarece reprezintă un motiv de mândrie pentru angajații existenți și atrage noi talente care vor deveni ulterior angajați ai brandului. În ultimii ani, JYSK a câștigat mai multe premii care i-au validat calitățile de bun angajator.
-
În luna mai sărbătorim 3000 de magazine JYSK în lume și îi aducem în centrul atenției pe cei de care depinde succesul unui magazin: cei 3000 de Store Manageri JYSK. Miruna Crudu, Store Manager la JYSK Mihai Bravu din București, este unul dintre ei.
-
La lansarea strategiei anuale, Jan Bøgh, President & CEO JYSK, a stabilit direcția pentru exercițiul financiar următor și a subliniat importanța aportului adus de Store Managers.
-
GOJYSK.com este locul unde ne punem în valoare campania internațională de branding pentru angajări, care sărbătorește atingerea pragului de 3.000 de magazine și care își propune să atragă alți 2.000 de manageri de magazin noi.
-
Creată pe baza unui sondaj internațional efectuat la nivelul personalului actual angajat în funcția de Store Manager JYSK, noua campanie a brandului angajator își propune să stârnească interesul pentru posturile de Store Manager ale noilor magazine.