Skip to main content

„Produsele noastre trebuie să fie fabricate în mod responsabil”

Data:

Author: Laura Roesgaard, Sustainability Communications Consultant , JYSK

Categorie: Sustainability

JYSK este o companie membră a BSCI, un sistem internațional de control și educație. Prin BSCI, JYSK își asumă responsabilitatea pentru condițiile în care sunt fabricate produsele noastre. 

Fiind o mare companie internațională care are legături zilnic cu mii de clienți, furnizori și alți parteneri, JYSK are responsabilitatea de a se asigura că totul se face în mod corect. Acest tip de responsabilitate este cunoscut sub denumirea de responsabilitate socială corporatistă (CSR).

ScanCom
ScanCom produce mobilier de grădină pentru JYSK într-o fabrică evaluată de BSCI.

Produsele JYSK sunt fabricate în diverse părți ale lumii, inclusiv în așa-numitele țări cu factori de risc. Această denumire se aplică țărilor în care s-a constatat că există un risc crescut de apariție a problemelor legate de condițiile de lucru, de exemplu. De aceea, în aceste țări JYSK pune un accent mai mare asupra aplicării CSR.

„Dorim să deținem controlul asupra condițiilor din lanțul de aprovizionare, de aceea, în 2006 am aderat la programul Business Social Compliance Initiative (BSCI), fiind una dintre primele companii daneze din program”, afirmă Peter Andsager, Executive Vice President Purchasing.

Responsabilitate în lanțul de aprovizionare
BSCI este un sistem internațional de management al lanțului de aprovizionare, care asigură responsabilitatea în cadrul lanțului de aprovizionare în țările cu factori de risc.

În calitate de companie membră a BSCI, JYSK a aderat la un Cod de conduită comun, care constituie un set comun de reguli, cu o listă de cerințe speciale pentru furnizori. Codul de conduită conține 11 principii pentru asigurarea unui mod de desfășurare a afacerilor responsabil din punct de vedere etic și social. Printre altele, exploatarea copiilor prin muncă, munca forțată și corupția sunt interzise și sunt prevăzute cerințe legate de siguranță, program de lucru decent și dreptul angajaților din fabrici de a fi membri unui sindicat. 

Știați că...

  • Toți furnizorii JYSK semnează Codul de conduită, angajându-se astfel să respecte principiile prezentate în acest document?
  • JYSK solicită BSCI să evalueze o fabrică înainte ca primele produse să poată fi trimise la JYSK?

La nivel global, BSCI deține peste 2.000 de membri, care susțin cu toții același Cod de conduită, motiv pentru care au aceleași cerințe privind condițiile din fabricile în care sunt produse bunurile.

Control și educație
Furnizorii sunt evaluați de o terță parte, aceasta fiind o companie imparțială care este aprobată de BSCI pentru a controla fabricile. În cadrul inspecțiilor este evaluat gradul de respectare a Codului de conduită la nivel de fabrică. Dacă se constată probleme, BSCI și companiile care achiziționează bunuri de la fabrica respectivă vor fi informate, astfel încât să poată găsi o soluție împreună.

Peter Andsager
Peter Andsager, Executive Vice President Purchasing: „Cu ajutorul BSCI, putem să avem furnizori mai buni și să ne asigurăm că respectă cerințele formulate.”

„Dacă apare vreo situație în care o fabrică nu respectă Codul de conduită, tratăm acest lucru cu multă seriozitate. Prin intermediul BSCI, putem purta un dialog cu fabrica respectivă pentru a o ajuta să ajungă din nou pe drumul cel bun. Dacă acest lucru nu este posibil, drumurile noastre trebuie să se despartă”, explică Peter Andsager, apoi adaugă:

„JYSK este o companie responsabilă, ceea ce înseamnă că produsele noastre trebuie să fie fabricate în mod responsabil.”

Una dintre ideile fundamentale ale BSCI prevede că JYSK și ceilalți membri trebuie să participe în demersul de susținere a fabricilor care doresc să creeze condiții de muncă mai bune. Prin urmare, furnizorii au, de asemenea, posibilitatea de a fi educați cu privire la modul în care pot respecta Codul de conduită prin intermediul BSCI.

Puteți afla mai multe despre BSCI și despre Codul de conduită pe site-ul web BSCI. 

Codul de conduită BSCI
În ianuarie 2018, BSCI și-a schimbat numele, devenind amfori BSCI.

 

Latest news

Monica Bodogan

Portret de trainer: Monica Bodogan despre flexibilitate

- Continuăm demersul de a-i cunoaște mai bine pe trainerii JYSK cu o colegă care s-a mutat recent din Alba Iulia în București. Este Store Manager și JYSK Influencer.

Georgiana Izgoara

Portret de trainer: Georgiana Izgoară despre comunicarea deschisă

- Continuăm seria de articole în care prezentăm angajați JYSK care au acceptat rolul de trainer, pentru a împărtăși cu alți colegi din experiența și cunoștințele lor. Faceți cunoștință cu Georgiana Izgoară, trainer și Store Manager JYSK Cosmopolis.

JYSK Italy reached 102 stores – how is it to be a member of club 100?

JYSK Italia a ajuns la 102 magazine – cum este să fii în clubul 100?

- Odată cu deschiderile recente de magazine în Olbia, L'Aquila și Nocera Superiore, pe 11 aprilie 2025, JYSK Italia a depășit 100 de magazine – o bornă importantă atât pentru echipă, cât și pentru țara care a deschis primul magazin JYSK în 2009.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office