Skip to main content
JYSK Constanta redeschidere

A Store Is Born: În culisele unei deschideri de magazin

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: Expansion

Deschiderile de magazin sunt evenimente în cadrul cărora sărbătorim alături de clienți, pregătim oferte excelente și ne așteptăm la vânzări foarte bune. Dar care este munca din spatele unei deschideri? Când încep planurile pentru un nou magazin și ce colegi sunt implicați în procesul de deschidere? Este un drum lung la capătul căruia ușile magazinului se deschid, iar noi am urmat acest drum. 

JYSK Constanta construction site5 ani de creștere

Constanța este cel mai mare oraș de pe litoralul românesc. Are peste 300.000 de locuitori, este cel mai mare port din România și o destinație turistică importantă. Și este unul dintre primele orașe în care ne-am dorit să deschidem un magazin. În 2014, JYSK avea un magazin de 965 mp în oraș. Spațiul era destul de mic, dar era important pentru noi să fim prezenți în oraș. Anii au trecut, vânzările au crescut, iar magazinul a devenit prea mic.

Hristu Geoge, Development Manager JYSK Romania, își aduce aminte cum am decis să mutăm magazinul într-un nou spațiu.

“Când am aflat că proprietarul dorește să facă niște modificări în centrul comercial, ne-am gândit că este un moment bun să facem tranziția de la un magazin mic, amenajat după conceptul vechi, la un magazin mare, luminos, amenajat după noul concept. Negocierile cu proprietarul au început acum un an și jumătate. Magazinul a fost construit de la zero. Cred ca am fost de 25 de ori la magazinul din Constanța pentru a vedea cum evoluează lucrările și am amânat redeschiderea de trei ori, pentru că proprietarul a întârziat cu execuția lucrărilor”.

 

PE LOCURI, FIȚI GATA, START!JYSK Constanta reopening

Atunci când clădirea a fost ridicată, pereții vopsiți, sistemul de iluminat și cel de ventilație au fost instalate, a început munca pentru colegii din E-Team. Ei sunt responsabili de implementarea conceptului JYSK și de pregătirea magazinului pentru a fi gata să primească mărfurile.

“Amenajarea magazinului din Constanța a fost realizată de patru colegi, pentru că în același timp am avut în derulare încă două proiecte, iar în echipa de amenajare sunt în total 12 oameni. Amenajarea a durat clasicele 10 zile. Inițial punem pardoseala, apoi rafturile de perete, rafturile de podea, materialele de marketing, astfel încât după două săptămâni colegii din retail au putut veni cu marfa”, povestește Vlad Bordeanu, Store Concept Manager.

alegerea celor mai bune oferte

REOPENING DAY IN NUMBERS

  • 7,3 articole/client
  • Top 3 articole: saltea GOLD S70 160x200 cm, set terasă ULLEHUSE, pernă TRONFJELLET 50x70 cm.
  • Surpriză: a fost singura deschidere la care am avut trei cadre de pat în Top 10 articole, de obicei niciun cadru de pat nu intră în acest top. 

În timp ce magazinul era amenajat, în departamentul de Marketing se făceau planuri pentru promovarea deschiderii, pentru ca toată lumea din oraș să afle despre eveniment. Cu douăsprezece săptămâni înainte de data deschiderii, colegii de la marketing încep să conceapă catalogul cu oferte, să seteze prețurile articolelor și să aleagă produsele cu cele mai atractive prețuri.

“Pe baza catalogului de oferte, colegii din magazine pot estima cantitățile pe care să le comande din fiecare articol si pot pregăti plasările speciale pentru cele mai atractive oferte. Cu 2 săptămâni înainte de redeschidere totul trebuie să fie gata: revista este la print, spoturile radio sunt înregistrate, campania Online este pregătită”, explică Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager.

 

ZIUA CEA MARE

Joi dimineața, pe 16 mai, toți colegii implicați în redeschidere au început munca mai devreme decât de obicei. Magazinul se deschidea cu o oră mai devreme pentru marele eveniment, iar toată lumea era entuziasmată de ziua care urma.

„La început am avut emoții, la primele ore, pentru că înainte de deschiderea ușilor, în fața magazinului nu era acea coadă cu care sunt obișnuit. În Constanța am mai avut o deschidere în urmă cu o lună. Magazinul acesta era relocat, oamenii ne știau și știau deja ce vor. Au fost oameni care, înainte de deschidere, știau deja că vor saltele, mobilier, produse mari. Iar asta s-a văzut și în vânzări”, spune Vlad Bordeanu.

Alexandra Găină, District Manager, a fost mulțumită de rezultatele înregistrate:

„Am avut clienti care au cumpărat mai mult și lucruri mai mari. Am reușit să depășim vânzările de la Constanța 2, iar asta era dorința mea. Am fost multumita la finalul zilei. Iar echipa magazinului, care venea deja dupa câteva zile de muncă pentru a pregăti deschidera, a avut un vibe foarte bun la finalul primei zile, pentru ca vanzarile au fost bune. A fost motivant pentru ei sa vada ca redeschiderea a fost un succes”

JYSK Constanta reopening

Latest news

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

- Departamentul JYSK B2B din România a participat pentru prima dată ca expozant la târgul FoodService and Hospitality Expo, organizat la Halele Laminor din București în luna noiembrie.

Ditte is Sustainability Director in JYSK

Ditte și echipa ei conduc acțiunile de sustenabilitate ale JYSK

- În ultimul an, Ditte Revsbæk Hansen și echipa sa s-au concentrat pe stabilirea direcției strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în JYSK.

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

- Pentru cel de-al optulea an consecutiv, JYSK și inițiativa Plantăm fapte bune în România au colaborat pentru extinderea suprafeței de păduri din România. De data aceasta, acțiunea a avut loc în județul Sibiu, unde au fost plantați 26.000 de puieți de molid.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office