Skip to main content
Kristina

Din Brabrand în Canada cu JYSK

Data:

Author: Anders Græsbøll Buch, Communications Consultant, JYSK

Categorie: Careers & HR , Franchise

Dacă doriți o experiență internațională, acest lucru este cât se poate de realizabil în cadrul organizației JYSK. Kristina Sørensen s-a transferat de pe un post în cadrul sediului central din Danemarca, pe unul în cadrul sediului central din Canada. Sfatul ei este să vă comunicați dorințele, dacă visați o aventură internațională.

Când s-a mutat pentru prima dată de acasă, Kristina Sørensen s-a mutat la aproximativ trei kilometri distanță, dar a rămas tot în orașul Randers, unde a crescut. Unde s-a mutat a doua oară? la 7.483 de kilometri distanță, până pe cealaltă parte a globului, în Vancouver, Canada. Tânăra de 27 de ani a fost angajată pe un post de Buying & Marketing Coordinator în cadrul francizei JYSK din Canada.

Totul s-a întâmplat în ianuarie 2020, când Kristina, după ani de încercări, și-a obținut în cele din urmă viza de lucru și ședere pe teritoriul Canadei, după cinci ani de muncă în diferite funcții în cadrul sediului central din Brabrand. Încă își amintește acea zi.

„Îmi dau lacrimile când mă gândesc la asta. A fost o schimbare dificilă și îndelungată, așa că atunci când am plecat de la fostul loc de muncă cu un contract semnat și o viză, am fost cuprinsă de un mix de lacrimi și râsete. Am condus direct spre casa mamei și am deschis o sticlă de șampanie", povestește Kristina Sørensen.

Canada a fost prima alegere

Încă de când a absolvit Kristinaliceul, Kristina a visat să trăiască și să lucreze în străinătate. Lucrând în cadrul JYSK, a găsit în cele din urmă oportunitatea de a-și îndeplini visul. Privind harta țărilor în care se regăsesc sediile JYSK, Canada a fost destinația preferată pentru Kristina.

„În ciuda dorinței mele de a călători, am vrut să am și confortul comunicării în limba țării, deoarece vorbesc doar engleză și foarte puțină germană. A fost important pentru mine să mă pot integra în comunitatea locală și să îmi formez conexiuni sociale. Iar apoi, Canada este, desigur, uimitor de frumoasă și extrem de ofertantă din perspectiva experiențelor”, spune Kristina.

Cu toate acestea, ca străin, este foarte dificil să obții o viză în Canada. Cele două opțiuni principale sunt fie să obții o diplomă universitară acolo, fie să nu existe un canadian la fel de calificat pentru un post oferit de o firmă canadiană.

Kristina nu îndeplinea niciunul dintre aceste criterii, așa că a mai rămas doar opțiunea de a aplica pentru unul dintre puținele vize de un an, oferite turiștilor sau persoanelor care lucrează în zonele de schi. După ani de încercări, în cele din urmă visul ei a devenit realitate în 2020.

Un salt până în vârful munților

La Vancouver, Kristina lucrează în cadrul sediului central canadian, unde contribuie la asigurarea dotării magazinelor cu suficiente bunuri. Iar în timpul liber și în weekend, are timp să viziteze și să experimenteze toate frumusețile Canadei.

Doi dintre noii ei prieteni locali din Vancouver sunt foarte pasionați de natură și drumeții, așa că nu este nimic neobișnuit ca într-o sâmbătă dimineață Kristina să se afle pe un vârf de munte, la 1.200 de metri deasupra nivelului mării.

Își trăiește visul și până și bunicul ei, în vârstă de 77 de ani, a învățat cum să folosească aplicația Instagram, pentru a vedea fotografiile postate de Kristina.

Întreaga aventură nu ar fi fost posibilă, dacă Kristina nu ar fi depus o mare parte din efort pe cont propriu. Sfatul ei pentru colegii care visează, de asemenea, la o aventură internațională, este să cerceteze temeinic care sunt pașii care trebuie parcurși, cât de dificilă este obținerea unui permis de muncă și cum este cultura, iar apoi să discute cu managerul lor despre asta.

„Dacă încerci să le rezolvi singur pe toate, nimeni nu te poate ajuta. Dacă ai un vis care este imposibil de realizat, măcar ți se va confirma că nu este posibil. Câteodată această schimbare ține și de momentul oportun, însă doar pentru că aceasta nu s-a mai întâmplat până acum, nu înseamnă neapărat că cineva s-a opus realizării ei ”, spune Kristina.

Kristina
În Canada, Kristina a fost folosită și ca figurant pentru unele fotografii ale produselor.

 

Latest news

JYSK Romania publică raportul anual non-financiar pentru anul 2023-2024

JYSK Romania publică raportul anual non-financiar pentru anul 2023-2024

- JYSK România a publicat raportul anual non-financiar pentru anul fiscal 2023-2024 (FY24), în care sunt prezentate informații despre proiectele de sustenabilitate, investiții în comunitate și activitățile pentru angajați desfășurate în perioada 1 septembrie 2023 – 31 august 2024.

O șansă pentru animalele fără stăpân: Adăpostul Speranța

O șansă pentru animalele fără stăpân: Adăpostul Speranța

- În 2024, JYSK a început un parteneriat cu trei asociații pentru protecția animalelor, cu scopul de a oferi animalelor fără stăpân șansa la o viață mai bună. Una dintre asociațiile partenere JYSK este Fundația Adăpostul Speranța care, pe lângă activitățile de îngrijire a celor peste 500 de căței din adăpost, derulează campanii de adopție și campanii de educație.

Christmas Greetings

Urări de Craciun de la JYSK 2024

- Se apropie sfârșitul unui alt an plin de evenimente și sărbătorile. Pentru a sărbători, am adunat urări de Crăciun și Revelion de la angajații JYSK din întreaga lume.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office