Skip to main content
Voluntarii JYSK au dat startul plantării a 18000 de puieți la Bucium

Voluntarii JYSK au dat startul plantării a 18.000 de puieți la Bucium

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: People , Sustainability

Toamna aceasta, peste 20 de voluntari JYSK au participat la plantarea pădurii JYSK din Bucium, județul Alba. Li s-au alăturat elevi din localitate, voluntarii asociației Plantăm fapte bune în România și echipa Ocolului Silvic Abrud.

Anul acesta ne-am întors din nou în zona Roșia Montană pentru plantarea a 18.000 de puieți de molid, brad și larice pe o suprafață de 4,5 hectare, în localitățile Bucium și Roșia Montană.

Plantare JYSK Bucium 2022
Voluntarii JYSK la finalul plantării.

Pentru prima dată după doi ani în care plantările cu voluntari au fost imposibile, colegi din JYSK, alături de familie, prieteni și copii, au venit dis de dimineață la locul de întâlnire, la poalele dealurilor, au participat la instrucția susținută de specialiștii Ocolului Silvic Abrud și s-au pus pe treabă.

“Primele evenimente cu voluntari le-am avut în primăvara acestui an și este minunat să revenim la vechile obiceiuri. De ce? Pentru că inițiativa “Plantăm fapte bune în România” a plecat fix de la ideea de a aduce la un loc voluntari pentru o cauză comună”, spune Simona Camburu, Coordonator fundraising Plantăm fapte bune în România.

VEZI VIDEO PLANTARE

Ea spune că voluntarii au venit pregătiți și dornici să planteze, chiar dacă terenul a fost dificil.

Plantare JYSK Bucium 2022
Echipa Ocolului Silvic Abrud face instructajul voluntarilor.

“A fost voie bună și energie de la prima ora a dimineții, până la prânz, când am spui stop plantării. Deși terenul a fost unul cu grad mediu de dificultate spre dificil, toată lumea a plantat corect, cu sprijinul și sub atenta supraveghere a personalui silvic. Echipamentul potrivit de munte, cu haine lejere și impermeabile, și încălțămintea adecvată, au făcut ca voluntarii să rămână stabili, confortabili și în siguranță pe un teren dificil. Împreună cu elevii de clasa a XII-a de la liceul local, s-au format echipe mixte de adulți și copii”, povestește Simona.

O altfel de activitate alături de colegi

Angajați JYSK din Cluj-Napoca, Turda, Bistrița, Sibiu, Deva, Hunedoara și București  s-au trezit devreme sâmbătă dimineață și au plecat la drum către locul de întâlnire din Bucium. În comuna din Munții Apuseni peisajul e fabulos, casele sunt așezate doar de-a lungul văilor, iar priveliștea e dominată de dealuri domoale.   

Marian Radu, District Manager, a venit alături de 15 colegi din districtul său.

“Mi-a plăcut că ne-am adunat toți colegii, iar plantarea a mers foarte repede, pentru că am fost și noi destul de mulți. Inițial am crezut cu toții că vom urca un deal și vom ajunge pe un platou unde să plantăm. Nu a fost așa, am plantat pe o pantă de 45 de grade. Dar am învățat și am plantat bine. Ne-am simțit bine, am făcut mișcare, ba chiar am făcut și febră musculară. Am vrea să participăm și data viitoare, la următoarea plantare, ne-am luat deja un angajament”, spune Marian Radu. 

Mădălina Filimon, Retail Store Supporter, era în concediu cu familia și s-a gândit că participarea la un eveniment de plantare este un final frumos de concediu.   

CIFRE PARTENERIAT

  • 132.000 de puieți plantați
  • 35 de hectare în total
  • 8 localități
  • 6 ani de parteneriat

Văzusem toate obiectivele pe care voiam să le vizitez și, în drum spre Bucuresti, mi-am adus aminte că în acel weekend are loc plantarea. I-am convins și pe cei din familia mea, și am venit la plantare două familii, șase oameni. Ne-am bucurat că am petrecut timp împreună și am făcut altceva decât facem de obicei în concediu – ieșit în oraș, la restaurant sau la un muzeu. Copiilor le-a plăcut foarte mult, am stat în aer liber și am luat vitamina D. Când am plecat, m-au întrebat când mai mergem, chiar dacă erau super obosiți. Le-a plăcut că au stat cu alți copii, ca i-am lăsat să se murdărească, au stat cu copiii mai mari de la liceu, au interacționat cu ei și au făcut echipe”, a povestit Mădălina.

A fost cel de-al șaselea an consecutiv în care JYSK a susținut acțiunile de plantare ale Plantăm fapte bune în România, prin împădurirea unor terenuri care au nevoie de plantări.

Mai multe fotografii de la plantare

Latest news

JYSK Romania publică raportul anual non-financiar pentru anul 2023-2024

JYSK Romania publică raportul anual non-financiar pentru anul 2023-2024

- JYSK România a publicat raportul anual non-financiar pentru anul fiscal 2023-2024 (FY24), în care sunt prezentate informații despre proiectele de sustenabilitate, investiții în comunitate și activitățile pentru angajați desfășurate în perioada 1 septembrie 2023 – 31 august 2024.

O șansă pentru animalele fără stăpân: Adăpostul Speranța

O șansă pentru animalele fără stăpân: Adăpostul Speranța

- În 2024, JYSK a început un parteneriat cu trei asociații pentru protecția animalelor, cu scopul de a oferi animalelor fără stăpân șansa la o viață mai bună. Una dintre asociațiile partenere JYSK este Fundația Adăpostul Speranța care, pe lângă activitățile de îngrijire a celor peste 500 de căței din adăpost, derulează campanii de adopție și campanii de educație.

Christmas Greetings

Urări de Craciun de la JYSK 2024

- Se apropie sfârșitul unui alt an plin de evenimente și sărbătorile. Pentru a sărbători, am adunat urări de Crăciun și Revelion de la angajații JYSK din întreaga lume.

Alexandra O inițiativă foarte frumoasă, felicitări!
Victor Seiculescu Arata bine! Tineti-o tot asa!
Cu putina reclama inaintea evenimentului poate ar fi venit mult mai multi voluntari.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office