Peste 1400 de alergători au participat la Azuga Trail Race powered by JYSK
Pentru al cincilea an, JYSK a susținut competiția de alergare montană Azuga Trail Race powered by JYSK, la care au participat peste 1400 de alergători. La start au fost prezenți și 25 de colegi din echipa de alergare JYSK, pregătiți să își depășească performanțele și să se bucure de sport într-un peisaj fabulos.
Pentru un weekend, Azuga a devenit destinația pasionaților de munte și alergare. Orașul s-a umplut de sportivi, susținători și voluntari, gata să se bucure de competiție, să își revadă prieteni alergători și să cucerească minunatele cărări din Munții Baiului.
Participanții au avut la dispoziție patru curse, potrivite pentru diverse niveluri de pregătire: 11 km, 21 km, 30 km și cursa de seară Sorica Sunset Vertical, 2 km de alergare verticală pe pârtia de schi Sorica. În acest an, concurenții s-au luptat cu înălțimile, dar și cu vremea care a fost mai friguroasă decât la alte ediții. Au avut însă noroc și ploaia s-a mai lăsat așteptată până la finalul cursei.
O poveste de toamnă, o toamnă de poveste
Lucian Al Marii, organizator și președinte al Asociației Sport la Orice Vârstă, s-a asigurat că totul decurge conform planului și organizarea este perfectă. Lucian ne-a povestit, cu un stil inspirat de toamna din jur, cum a văzut el competiția.
“Începând cu 2012 și până în prezent, la mijlocul lui octombrie, de Brumărel, stațiunea Azuga de pe Valea Prahovei se umple de viață, în contrast cu culorile toamnei care acoperă pământul, dar și ca avanpremiera la forfotul schiorilor și al fulgilor de nea. Devine brusc plină de acel ceva unic, de vibe și energie de alergător, nu-i așa, căci comunitatea alergătorilor montani din România se mută cu totul la pârtia Sorica din Azuga devenită, și în 2025, cel mai dorit trofeu al Azuga Trail Race. Copii, tineri, oameni de toate vârstele formează merg rapid către start, cu bucuria de a fi și a se simți parte din natură. Sport la orice vârstă, simțim entuziasmul scopului atins, prin fiecare fibră”, povestește Lucian Al Marii.
Startul este momentul cel mai agitat, în care toată lumea se întâlnește. Dar, după start, pentru participanți începe partea entuziasmantă.
“Traseele Azugii freamătă, potecile se însuflețesc de glume și voie bună, încet, încet cei mai buni trec linia de sosire, dar ii așteaptă și pe ceilalți alergători, pentru a se bucura și pentru a ne bucura împreună: alergători, organizatori, parteneri, prieteni, spectatori și curioși. A fost un an 2025 plin de sens si bucurie, o ediție ca niciuna alta, completa, pe o vreme excelenta pentru alergare, cu oameni fericiți la final, pentru împlinirile si trăirile simțite. Mulțumim, JYSK, ca faceți posibile, in fiecare an, toate aceste minuni!”, continuă Lucian.
Sportul care unește și relaxează
Constantin Moise-Popescu sau Andi, așa cum îl cunosc toți colegii din organizația JYSK, a venit tocmai din Cluj-Napoca pentru că nu vrea să rateze în niciun an competiția. Se autodescrie ca „un coleg cu spirit de echipa, simț al umorului și o doza sănătoasă de autoironie”, calități care l-au ajutat să fie un coechipier din umbră pentru ceilalți colegi.
A venit la Azuga pentru că și-a dorit să iasă din rutină și să își aducă aminte de importanța mișcării.
Următoarea competiție: măgurele
Pe 9 noiembrie 2025, cei care vor să simtă energia unei competiții și spiritul de comunitate care există în cursele de alergare se pot înscrie la o altă competiție cu atmosferă faină și oameni frumoși:
Măgurele Running Trails powered by JYSK!
“De multe ori uitam să facem sport, să ne deconectăm și să avem grijă de sănătate — ne lăsăm prinși în agitația zilnică și uităm de noi. Mi s-a părut o ocazie perfectă să combin distracția cu natura și puțină mișcare. În plus, e imposibil să refuzi o provocare care vine la pachet cu o echipă faină și o atmosferă excelentă. Am alergat alături de colegi, ceea ce a făcut totul mai frumos. Eu am rămas puțin în spate, strategic, ca un adevărat om din umbra – cineva trebuia totuși să se asigure ca plutonul e în siguranță și că nimeni nu rătăcește drumul. Practic, am avut o misiune nobilă: supravegherea echipei dintr-o perspectivă panoramică (râde).
Lui Andi i-au plăcut energia oamenilor, atmosfera, peisajul și spiritul de echipă. I-a plăcut și faptul că, indiferent de ritmul de alergare al fiecărui participant, toți au avut ca scop: să se bucure de moment. Ceea ce l-a făcut să își aducă aminte de faptul că sportul unește, relaxează și îți dă o stare generală de bine, pe care o ai și când revii acasă.
“Pregătirea pentru cursă a fost, să zicem, una cu intenții bune: câteva plimbări, un strop de alergare și mult entuziasm. Eu practic tir sportiv, unde antrenez concentrarea, nu rezistența, dar la Azuga am schimbat arma cu încălțările sport. A fost o provocare pe care o recomand tuturor. Îi încurajez sincer pe colegi să participe anul viitor – este o experiență de neuitat, o doza de energie, bună dispoziție și sănătate pe care merită să o trăiești măcar o dată.
Socializare, efort și... sarmaleLE DE LA FINISH
Printre cei care au însuflețit cărările munților din Azuga s-au numărat și colegii din echipa de alergători JYSK. Veseli, bucuroși că își revăd colegi din alte orașe, plini de energie și dornici să se autodepășească.
Alina Ilie, Asistent Vânzări JYSK Caracal, care face parte și din programul JYSK Influencer, a venit pentru prima dată la Azuga alături de o colegă din magazin. Motivul pentru care s-a înscris la competiție: și-a dorit o experiență de neuitat, cu peisaje boeme și trasee care să îi facă pulsul să crească. Și, bineînțeles, și-a dorit să întâlnească alți colegi pasionați de alergare.
“Mi-a plăcut tot traseul, atunci când simțeam ca nu mai pot și vreau să mă opresc, gândul la porția de sarmale călduțe mă făcea să merg mai departe. Sarmalele de la finish au fost delicioase! Având în vedere ca este primul an în care particip, nici nu știam la ce să mă aștept, am urmărit clipuri ale altor participanți și am vorbit cu colegi care au mai fost, însă nu conștientizam toată anvergura traseului. Am crezut că un antrenament cu puțină alergare și întinderi va fi suficient, însă m-am înșelat. Nu fac mișcare atât de mult pe cât mi-aș dori, însă după Azuga Trail Race vreau să devin o fire mai activă”, povestește Alina.
Loredana Vrabie, Store Manager JYSK Făgăraș, a revenit la competiția de la Azuga. Este o persoană activă încă din copilărie, a făcut dansuri de societate, merge în drumeții pe munte, se plimbă cu bicicleta, practică schi și aleargă pe bandă, acasă.
„Am vrut să testez limitele rezistenței mele fizice, iar apoi să susțin activitățile din cadrul companiei, activități care, printre altele, ne fac să fim mai uniți între noi. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta competiția a fost mai solicitantă pentru mine din considerentele nivelului mediu de pregătire fizică, dar totuși am reușit să scot un timp mai bun; aceasta și datorită susținerii oferite de colegul Marius de la magazinul Câmpulung, cel cu care am și parcurs cursa. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost organizarea impecabilă, entuziasmul participanților și al colegilor mei, traseul spectaculos, dar și faptul că JYSK a făcut cinste, iar, competițiilor de acest gen”, a spus Loredana.
Până data viitoare, continuați să faceți mișcare!