Skip to main content
JYSK sărbătorește 150 de magazine în România

JYSK sărbătorește 150 de magazine în România

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: Expansion

Magazinul JYSK cu numărul 150 din România a fost inaugurat cu fast și voie bună la mijlocul lunii martie în Mamaia Nord, Constanța.

JYSK Mamaia Nord este un magazin cu totul special. Nu doar pentru că reprezintă o bornă importantă în expansiunea JYSK, fiind magazinul cu numărul 150 în România, ci și pentru că este cel mai frumos amplasat magazin din România. Este situat într-o clădire cu geamuri mari, în formă de vapor, în care a funcționat înainte un salon de evenimente. Clădirea se află pe malul lacului Siutghiol, la doar câțiva pași de litoralul Mării Negre. 

Zona este în plină dezvoltare, cu multe proiecte imobiliare noi, pensiuni, hoteluri și restaurante, lucru pe care departamentul JYSK Business to Business l-a avut în vedere când a organizat, în ziua care a precedat deschiderea oficială, un eveniment special pentru clienții B2B. 

Video inaugurare JYSK Mamaia Nord

O deschidere cu totul specială

Magazinul a fost inaugurat oficial într-o dimineață ploioasă de martie, în cadrul unui eveniment special. Clienții au fost întâmpinați cu muzică, baloane, ciocolată și cafea, o cabină foto unde să imortalizeze vizita în magazin și, bineînțeles, ofertele excelente de deschidere, de care au profitat încă de la primele ore.

Invitatul special al evenimentului a fost Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, ES Uffe A. Balslev, care, împreună cu Alex Bratu, Country Director JYSK România și Bulgaria, a deschis oficial magazinul și a tăiat, simbolic, panglica inscripționată cu acest număr important: 150. 

JYSK Mamaia Nord
Alex Bratu, Country Director JYSK România și Bulgaria, și ES Uffe A. Balslev, Ambasadorul Danemarcei în România.

“Sunt bucuros să văd cum mobila daneză și cultura daneză și a designului scandinav sunt aduse aici, în România. 150 de magazine înseamnă cu adevărat un număr important și ne arată că românii sunt interesați de ceea ce JYSK aduce aici”, a spus ES Uffe A. Balslev, Ambasadorul Danemarcei în România.

Categoriile de produse care au fost cele mai căutate în ziua deschiderii au fost mobilierul de interior și mobilierul de grădină, iar în topul celor mai bine vândute produse s-au aflat scaunele de dining, seturile de terasă și birourile.

JYSK Mamaia Nord
Luminița Diciu, Store Manager JYSK Mamaia Nord, în timpul evenimentului B2B.

Emoții constructive

Pentru Luminița Diciu, Store Manager al noului magazin JYSK Mamaia Nord, acesta a fost al doilea moment important din istoria JYSK în România la care a luat parte. Tot ea a fost Store Manager și la magazinul cu numărul 100 care, întâmplător, a fost inaugurat tot în Constanța, în urmă cu 4 ani.

“Am fost foarte entuziasmați, mai ales pentru că a fost prima deschidere la care am avut și un eveniment B2B înainte de deschiderea oficială. Clienții au fost încântați de faptul că am ajuns mai aproape de ei, că acoperim acum și această parte din oraș și și-au umplut coșurile, mai ales că am avut și o ofertă excelentă cu ocazia deschiderii. Am avut mai puține emoții decât la inaugurarea magazinului 100, pentru că mai trecusem deja printr-un eveniment important, dar emoțiile nu au lipsit pentru mine și echipa mea, ci au fost mai constructive”, a spus Luminița Diciu, care și-a sărbătorit în aceeași zi și ziua de naștere.

Următorul obiectiv important în expansiunea JYSK este de 200 de magazine în România.

Ofertele speciale de deschidere sunt valabile timp de o săptămână, până pe 19 martie, doar în magazinul JYSK Mamaia Nord. 

JYSK Mamaia Nord
Echipa magazinului JYSK Mamaia Nord.

 

Latest news

Kammlach

Panourile solare produc energie pentru centrele de distribuție JYSK

- Ca parte a reducerii emisiilor de CO2e, JYSK instalează panouri solare pe acoperișurile centrelor sale de distribuție.

JYSK sărbătorește 150 de magazine în România

JYSK sărbătorește 150 de magazine în România

- Magazinul JYSK cu numărul 150 din România a fost inaugurat cu fast și voie bună la mijlocul lunii martie în Mamaia Nord, Constanța.

JYSK Cluj

Timeline: Drumul JYSK până la 150 de magazine în România

- În anul 2007, JYSK deschidea primul magazin din România, la Oradea. Acum, inaugurează magazinul cu numărul 150, la Constanța. Vedeți care au fost cele mai importante momente din expansiunea JYSK de până acum.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office