Înotătorul paralimpic care ne spune să renunțăm la scuze

Îți aduci aminte când ai mers ultima dată 4-5 km pe jos? Dacă ai fi nevoit acum să mergi 4 km pe jos pentru a ajunge undeva, ți-ar surâde ideea sau ai chema un taxi? Ei bine, dacă gândul parcurgerii acestor km pe jos te demotivează, nu-i nimic. Majoritatea oamenilor ar simți același lucru.

Am cunoscut însă un băiat de 12 ani, cu un picior amputat, care parcurge zilnic 4-5 km. Înot. Iar aceasta este povestea lui, o poveste despre un accident nefericit, despre puterea de a continua, despre cum să îți găsești o pasiune care te face să te simți împlinit, chiar dacă viața îți scoate piedici în cale. E povestea lui Arian.  

Stabilisem să ne întâlnim cu Arian într-o seară de marți, după ora 19.00, în studioul Taine Multimedia, unde el trebuia să înregistreze un spot radio pentru campania #Nicioscuză. Campania inspirată de sportivii paralimpici își propune să promoveze sportul, să ne convingă să renunțăm la scuze și să ne punem în mișcare. Arian este unul dintre cei trei eroi ai campaniei, iar discuția cu el urma să mă convingă că nu puteam alege un erou mai potrivit. 

A intrat pe la ora 19.30 pe ușa studioului, însoțit de tatăl lui, care îl aducea direct de la școală. De fapt, fusese destul de greu să stabilim o oră pentru înregistrare, pentru că Arian are cam toată ziua ocupată cu școală și antrenamente. Iar despre antrenamente și sport urma să discutăm, pentru că acesta e subiectul lui preferat.

De cât timp faci înot și cum ai început?

Fac înot de 1 an și 4 luni. Mi-a plăcut de mic să fac sport, iar după accident m-am gândit să încerc înotul. Am mers la două antrenamente, am văzut că îmi place, iar apoi plăcerea s-a transformat în dorință de a înota cât mai mult.

Nu te-ai gândit niciodată după accident că nu mai ai cum să faci sport?

M-am gândit la asta, dar am refuzat ideea. Știam că există oameni cu dizabilități care fac sport și eram convins că o să îmi găsesc un sport pe care să îl pot practica. Am avut susținerea părinților și mi-am dorit foarte mult să fac sport.

Acum fac câte un antrenament pe zi, dar am și zile cu câte două antrenamente. De exemplu luni și marți am câte un antrenament, miercuri am două, joi unul, vineri două și sâmbătă unul. Duminica e ziua în care stau liniștit acasă.

Ce faci când stai liniștit acasă?

Îmi termin treaba pe care o am pentru școală – teme, învățat și repetat pentru săptămâna următoare – iar seara, ca și în timpul săptămânii, îmi fac programul de abdomene, flotări și genuflexiuni.

Ai fost până acum în cantonamente?

Am fost până acum în două cantonamente, unul la Izvorani și unul la Bran. Am avut ocazia în cantonamente să cunosc și alți înotători români care au reușit performanțe foarte bune la concursuri și care au reprezentat țara.

Ai un înotător preferat?

Eu am un singur înotător preferat, Michael Phelps. Îmi place dorința lui de a intra în apă, de a înota, de a câștiga. Apreciez și stilul lui de înot, concentrarea lui, pare foarte motivat când înoată.

Ce sporturi ai făcut până să ai accidentul?

În afară de sporturile de iarnă, cred că am făcut aproape tot. Am făcut fotbal, rugby, handbal, volei, tenis. Nici eu nu mi le mai amintesc pe toate. Majoritatea sporturilor făcute înainte de accident sunt sporturi de echipă. Întotdeauna mi-a plăcut să fac parte dintr-o echipă, să simt că fac parte dintr-un colectiv. Îmi place însă și sportul individual. La înot, în apă ești doar tu cu tine. De multe ori lupta se dă între tine și tine. Asta am descoperit recent și îmi place. Îmi place să fiu pe cont propriu, să știu că dacă greșesc undeva, greșesc pe pielea mea.

La ce probe ești cel mai bun?

Cel mai bine mă descurc la proba de 100 m spate și 100 m crawl. Sunt cele două probe la care am scos timpii cei mai buni.

Ai vreun ritual înainte de concursuri?

Fiecare sportiv cred că are ritualul lui înaintea unei competiții importante. Eu nu cred că un concurs are o miză mai mică și altul are o miză mai mare. Mă pregătesc la fel pentru toate concursurile. Înaintea unei probe îmi golesc toată mintea și mă gândesc numai la ce timpi trebuie să fac pe o anumită distanță. Întotdeauna am în cap faptul că trebuie să parcurg cu succes distanța respectivă, să nu greșesc, să fiu puternic și să trag până la ultimul metru.

Care este cel mai recent concurs la care ai fost?

Am fost la un concurs în Bulgaria, unde am câștigat o medalie de aur și o cupă la 100 m spate.

Ai făcut sport de mic. E o pasiune care vine din familie?

Din câte știu eu părinții mei nu au făcut niciodată sport. Nici sora mea, care în martie împlinește 22 de ani, nu cred că a făcut sport niciodată. Pe mine însă m-a atras sportul,   întotdeauna mi-a plăcut să lupt pentru ceva. Atunci când îmi setez o ambiție fac tot posibilul să o realizez. Iar singurul domeniu unde simțeam că pot face asta a fost sportul. Am încercat atâtea sporturi pentru că niciunul nu mi-a oferit ce îmi doream – să lupt, să fiu ambițios, să îmi dea anumite stări de care am nevoie. Dar înotul, imediat după accident, a venit la fix. Înotul mi-a oferit absolut toate stările: bucurie, tristețe, nervozitate, fericire atunci când îmi atingeam timpii. Mi-am spus atunci că acesta este sportul pe care vreau să îl practic și sportul în care vreau să fac performanță.

Înotul nu e un sport tocmai ușor. E destul de dificil, pentru că la înot te lupți tu cu tine. Trebuie să îți întreci anumite limite.

Ce spun colegii de la școală?

Mă înțeleg cu colegii mei, am o relație de prietenie cu ei. Chiar sunt fericit că am parte în jurul meu de colegi care nu sunt invidioși și chiar mă susțin. Mai există, normal, și din ceilalți, dar pe aceia îi pun în grupul meu de cunoștințe, nu de prieteni.

Ce vrei să le spui oamenilor care caută mereu scuze să nu facă sport?

Toate aceste sporturi m-au ajutat să am ambiție, să îmi propun lucruri pe care mai târziu să le dobândesc. Nu le pot spune oamenilor decât să încerce să își găsească un sport care să le placă. Eu așa cred: din naștere, fiecare om are o aplecare către un sport. Fiecare om e făcut pentru un anumit sport. Trebuie să încerce și să vadă ce le place: poate fi un sport de iarnă, de apă, pe uscat, de echipă sau individual.