HR în cifre: aproape 30.000 de aplicații într-un an pentru joburile JYSK
Ultimul an a fost unul plin pentru departamentul HR. Programele de training, interviurile cu candidații și vizitele în magazine sunt doar câteva dintre activitățile asupra cărora s-a concentrat activitatea de HR.
Pentru că dezvoltarea angajaților și atragerea talentelor sunt domenii prioritare în companie, colegele din departamentul de resurse umane au dedicat cea mai mare parte a timpului programelor de training și activităților de recrutare.
Expansiune și crearea de joburi noi
Expansiunea JYSK a continuat într-un ritm alert, cu 14 magazine noi inaugurate în 2025, iar odată cu expansiunea a venit și nevoia de a construi echipe noi. Acest lucru a însemnat recrutarea unui număr mare de oameni, în special pentru joburile nou create.
În 2025, JYSK a ajuns pentru prima dată în orașe precum Toplița, Odorheiu Secuiesc, Găești, Tecuci, Caracal, Târgu Frumos și Cisnădie, dar a deschis magazine și în orașe în care era deja prezent. Atragerea celor mai bune talente a fost, așadar, importantă pentru succesul echipelor de retail. Pozițiile deschise în 2025 au atras 29.921 de candidați care au aplicat pe platforma de angajări a JYSK, cariere.JYSK.ro.
Interesul pentru pozițiile de retail deschise de JYSK a fost unul ridicat, ceea ce ne bucură, pentru că ne dorim să fim prima alegere a candidaților din domeniul retail. Acei candidați care au îndeplinit așteptările noastre sunt astăzi colegii noștri și ne ajută să oferim clienților servicii și oferte scandinave excelente. Ne dorim să avem alături de noi colegi care să trăiască valorile companiei: să fie deschiși și ambițioși, să aibă o atitudine pozitivă, să fie serviabili, să le placă să comunice cu clienții și să le placă munca în echipă. - Johanna Chivaran, HR Manager JYSK România
Pe lângă aplicațiile tradiționale pe pagina de cariere a companiei, departamentul HR a organizat și evenimente de recrutare, precum Open Day interview la Timișoara, unde echipa de recrutare JYSK s-a întâlnit cu candidații la cafea.
Programe de dezvoltare
Atragerea talentelor este doar primul pas. JYSK crede că dezvoltarea angajaților este strâns legată de succesul companiei. Atunci când angajații cresc, și compania crește. De aceea, pentru colegii care își doresc să se dezvolte și să crească în carieră, JYSK pune la dispoziție mai multe programe de training, în funcție de etapa din carieră.
Printre programele de dezvoltare se numără Talent Programme – dedicat celor mai talentați colegi, Store Manager Trainee – care pregătește viitorii directori de magazin, District Manager Trainee – care pregătește viitorii District Manageri, JYSK Influencer, precum și traininguri pentru Shift Leaderi și noi directori de magazin.
“A fost un an plin și sunt mândră de efortul depus de toate colegele mele de departament, precum și de toți colegii din retail care ne-au sprijinit în activitatea noastră de recrutare și de dezvoltare. Colaborarea dintre HR și retail este foarte importantă în compania noastră. Doar printr-o colaborare strânsă putem obține rezultatele pe care ni le-am propus”, încheie Johanna Chivaran.