Skip to main content
Cele mai tari super-eroi s-au întâlnit la Petrecerea Anuală JYSK

CeI mai tari super-eroi s-au întâlnit la Petrecerea Anuală JYSK

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: People

Pe 11 septembrie, la Hard Rock Cafe din București a avut loc Petrecerea anuală JYSK, la care au participat toți angajații JYSK din țară. Magazinele și-au închis porțile pentru ca toți colegii să poată veni la București, în singura dată din an când se întâlnesc cu toții. Tema de anul acesta: Supereroi și personaje din filme.

Clark Kent stă relaxat de vorbă cu The Joker, spunând din când în când câte o glumă. Flash face o fotografie cu Captain Marvel, iar vampirul Louis de Pointe du Lac o ia în brațe pe Wonder Woman. Puțin mai departe, Moise arată lista cu cele 10 porunci unor curioși, iar Harley Quinn îl felicită pe Edward Scissorhands pentru premiul primit. Nu e scenariul unui film conceput de un regizor excentric, ci Petrecerea Anuală a angajaților JYSK.  

De câțiva ani încoace, luna septembrie este o lună specială pentru angajații JYSK. Este luna în care sărbătorim aniversarea JYSK în România, începutul unui nou an financiar și cea în care are loc cel mai așteptat moment al anului pentru toți colegii: Petrecerea Anuală JYSK. 

Superparty - Petrecerea anuală JYSK 2019
The Hulk (premiu pentru Cel mai convingător supererou), Bat Girl, Cat Woman și Tonto (Johnnny Depp în The Lone Ranger - premiu pentru Cel mai creativ costum)

SuperHeroes, SuperTeam, SuperParty

Cum în fiecare an încercăm să facem din ce în ce mai interesantă alegerea costumației pentru party, anul acesta i-am invitat pe colegi să voteze tema petrecerii. Iar opțiunea câștigătoare a fost, de departe, dress code-ul Super-eroi și personaje din filme.  

Pe 11 septembrie, la Hard Rock Cafe din București, peste 700 de colegi din toată țara au venit cu chef de socializare și de dans, costumați bineînțeles în super-eroul, răufăcătorul sau personajul de film preferat.

JYSK Annual Party 2019
Wonder Woman, Captain America și Captain Marvel

“A fost o super petrecere, e a doua petrecere JYSK la care am participat și mi s-a părut mai frumos anul acesta. Atmosfera a fost mai energica și lumea a dansat mai mult. De o luna și ceva știam ce personaj o să fiu, mi s-a părut interesant să fiu The Hulk. M-am vopsit în 4 minute, era o vopsea care se întinde foarte repede pe corp, pe baza de apă, așa că m-am vopsit când am ajuns la Hard Rock, înainte de petrecere”, spune Robert Muicu de la Târgu Jiu, câștigătorul premiului pentru Cel mai convingător super-erou.  

Premii și sărbătoriți

Seara a debutat cu retrospectiva anului 2018/2019, care a punctat cele mai importante evenimente de-a lungul anului financiar. Am continuat cu un moment tribut dedicat fondatorului JYSK, Lars Larsen, piesa “My Way” a lui Frank Sinatra, urmată de premiile pentru colegii care au obținut cele mai bune rezultate în anul financiar care s-a încheiat.

Am acordat 30 de premii, printre care premiul Mobility Ambassador, JYSK Influencer, Best Store Manager, Best Stock Management și Best Store Opening. De asemenea, 10 colegi care au împlinit 10 ani în JYSK au fost premiați cu un salariu mediu pe companie. 

Minionii
Doi minioni.

Cele mai inspirate costume

Nu doar colegii premianți au urcat pe scenă, ci și cei mai talentați. Laurian Sebastian Hădărean de la JYSK Cluj a interpretat piesa "Unforgettable" de la French Montana, iar Cătălin Constantin Mazilu de la JYSK Iași a cântat o compoziție proprie, piesa „Unitate”, pe scena Hard Rock Cafe. Participanții la petrecere au avut parte și de două concerte live, cu trupa Red Parliament și Nikos.

Superheroes, superteam, superparty
Carmen Călin sau Edward Scissorhands (Johnny Depp), Cel mai înfricoșător răufăcător

Câțiva colegi au câștigat premii pentru costumația aleasă. Premiul pentru Cel mai creativ costum a ajuns la Adi Donca, cel care, pentru o seară, a fost Tonto din „The Lone Ranger”. Adi și-a făcut singur costumul, în șase ore, din bucăți de piele pe care le-a luat din geanta mamei sale. 

“A fost o petrecere inedită, interesantă, mi-a plăcut că toți colegii de la Satu Mare s-au costumat. Eu am ales personajul Tonto pentru că mi-a plăcut foarte mult filmul și Johnny Depp. Inițial am vrut și eu să fiu Edward Scissorhands, dar nu am părul așa de lung și cred că Tonto era mai potrivit”, a spus Adi.   

Carmen Călin de la JYSK Balș a primit premiul pentru Cel mai înfricoșător răufăcător, devansându-i pe The Joker, Ghost Rider sau Chukie.

„Mi s-a părut super faptul că ne puteam costuma, m-am distrat, mi-a plăcut că am avut ca invitați trupa Red Parlament și că ne-am întâlnit cu toți ceilalți colegi. Costumul l-am ales pentru că îmi place mult Johnny Depp și filmul Edward Scissorhands. Mi-a plăcut cum l-a interpretat și mi s-a părut ca e un costum pe care sa îl pot face eu singura. Foarfecele le-am făcut în 15-20 de minute, din niște conuri de hârtie, ca să arate ca niște foarfece mari. M-au ajutat colegii din district să mă machiez, după tutoriale de pe Youtube”, spune Carmen.

O mulțime de colegi au acceptat provocarea de a intra în pielea unui personaj și au reușit acest lucru cu brio.

Poți vedea alte personaje de nota 10 de la Petrecerea anuală JYSK în galeria foto de mai jos: 

VEZI MAI MULTE COSTUMAȚII SURPRIZĂ:  

Cele mai bune costume

Latest news

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

- Departamentul JYSK B2B din România a participat pentru prima dată ca expozant la târgul FoodService and Hospitality Expo, organizat la Halele Laminor din București în luna noiembrie.

Ditte is Sustainability Director in JYSK

Ditte și echipa ei conduc acțiunile de sustenabilitate ale JYSK

- În ultimul an, Ditte Revsbæk Hansen și echipa sa s-au concentrat pe stabilirea direcției strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în JYSK.

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

- Pentru cel de-al optulea an consecutiv, JYSK și inițiativa Plantăm fapte bune în România au colaborat pentru extinderea suprafeței de păduri din România. De data aceasta, acțiunea a avut loc în județul Sibiu, unde au fost plantați 26.000 de puieți de molid.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office