Skip to main content
Workshop JYSK Influencer

10 colegi din România au aflat cum să fii JYSK Influencer

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: Careers & HR

Ce înseamnă o poveste interesantă? Cum ar trebui să arate poza ta de profil? Cum să faci un video care să strângă like-uri? Răspunsul la aceste întrebări și nu numai l-au aflat cei zece colegi care au participat la workshop-ul JYSK Influencer la București.

Acum câteva luni am lansat colegilor din toată țara invitația de a se înscrie la workshop-ul JYSK Influencer. Acesta a fost adresat celor care doresc să fie activi pe canalele social media, să își construiască un brand personal și să spună și altora povestea JYSK în mediul online.  Colegi din toată țara s-au înscris la workshop din dorința de a învăța mai multe despre social media și de a cunoaște colegi noi cu care să poată împărtăși idei.  

10 PERSONALITĂȚI DIFERITE

Timp de o zi, Răzvan de la Cluj, Cătălin de la Iași, Elena din Petroșani, George din Constanța, Violeta din Ploiești, Katy din Craiova, Ana din Brașov, Ruxandra, Dana și Florina din București au trecut prin fel de fel de exerciții care le-au testat creativitatea, umorul și capacitatea de a spune o poveste într-un mod cât mai creativ. 

“Mi s-a părut un social hub, cred că am interacționat foarte bine unii cu alții în cadrul workshopului, îmi place că suntem 10 personalități diferite, dar că sunt lucruri care ne unesc. Pe partea tehnică am furat câte ceva de la Cătălin. Eu postez destul de mult, pentru că îmi place. Am învățat lucruri utile și am fost alături de oameni faini. Asta contează”, spune George Ivan, Director de magazin JYSK Constanța 2. 

George și Elena, împreună cu Dana de la JYSK Militari, în timpul filmării clipului video despre avansarea în carieră în JYSK:  

JYSK Influencer

 

O POVESTE ÎN IMAGINI

Unul dintre excercițiile cele mai apreciate a fost realizarea unui video în magazinul JYSK, prin care participanții, împărțiți în trei echipe, să spună o poveste interesantă despre JYSK.

Înainte de începerea exercițiului, Cătălin Mazilu, Responsabil Logistică la JYSK Iași Era Shopping, ne-a spus că el crede că poți să vezi conținut în orice e în jurul tău. Important este să știi să îl comunici mai departe. Alături de echipa lui – Răzvan Kallo și Violeta Neagu -  a realizat un video în care a arătat, în câteva minute, rolul fiecărui departament în succesul JYSK.  “Mi-a plăcut, a fost o experiență interactivă, mai ales partea cu video. Aștept următorul workshop”, a spus Cătălin Mazilu.

Răzvan, Violeta și Cătălin au recreat un studio TV, unde Răzvan a fost moderatorul, iar Violeta invitata care răspunde la întrebări:

JYSK Influencer workshop

George, Ana și Elena au realizat un video de câteva zeci de secunde în care au arătat cum ne putem ajuta reciproc să evoluăm în carieră și să obținem o poziție mai bună în companie.  “De când lucrez la JYSK, cunoștințele mele mă sună să îmi spună ce oferte avem și tot așa. Aș putea să pun un link pe pagina mea cu ofertele noastre și prietenii interesați să intre pe link, fără să mă mai sune”, spune Ana. 

INFLUENCERII JYSK SUNT...

  • Razvan Kallo - Responsabil Logistică JYSK Cluj Napoca
  • Elena Gordan – Reprezentant Vânzări JYSK Petroșani
  • George Ivan – Director de magazin JYSK Constanța 2
  • Violeta Neagu – Director de magazin JYSK Ploiesti
  • Ruxandra Petrescu – Reprezentant Relații Clienți, CSS
  • Cătălin Mazilu – Responsabil Logistică JYSK Iași 2
  • Katy Sava – Director de magazin JYSK Craiova 1
  • Dana Voicu – Reprezentant Relații Clienți, CSS
  • Florina Bîrladeanu – Director de magazin JYSK Colosseum
  • Ana Niloș – Director de magazin JYSK Brasov 2

Cea de-a treia echipă, formată din Katy, Ruxandra, Dana și Florina a realizat un video haios în care au folosit ca props-uri produse JYSK din magazin, în timp ce arătau cum pregătesc magazinul pentru clienți. “Mă bucur că am cunoscut persoane noi. Cred că acest workshop m-a și ambiționat și m-a făcut să îmi dau seama că și departamentul nostru ar trebui să fie mai activ. Avem lucruri interesante de spus pe care și ceilalți ar trebui să le știe”, spune Dana Voicu, Customer Service Reprezentative.   

BENEFICIILE ÎN A FI JYSK INFLUENCER

Simona Carp, HR Manager JYSK România și Bulgaria, le-a prezentat participanților motivele pentru care e bine să fie activi online.

„Facebook-ul vă poate ajuta în foarte multe lucruri. În primul rând, vă poate ajuta în recrutare. Atunci când căutați colegi în magazin, puteți distribui joburile disponibile pe profilele voastre. Chiar dacă nu aveți prieteni interesați, ei pot vedea jobul, îl pot distribui mai departe și așa puteți recruta în câteva zile, nu în câteva luni. Există multe beneficii ale rețelelor sociale, de care vă puteți folosi pentru a obține mai multe rezultate”.

Pe lângă exercițiul despre realizarea unei povești din magazin, participanții au venit cu idei de activități pentru Employer Branding,  s-au intervievat reciproc pentru reportaje video și și-au făcut fotografii pentru profilul de Facebook sau LinkedIn.

Workshop JYSK Influencer

La finalul zilei am făcut și o fotografie de grup după ideea Violetei, cea desemnată să documenteze în imagini activitățile de-a lungul zilei.

“N-am stiut la ce să mă aștept atunci când am venit aici. Demult aș fi vrut să postez lucruri despre munca noastră, dar nu am avut curaj pentru că nu știam cum. Acum am învățat și o să postez mai des. De când sunt în JYSK am întâlnit numai oameni minunați, chiar toți pe care i-am cunoscut aici sunt Jos pălăria!”, Violeta Neagu, Director de magazin JYSK Ploiești.

Iar pentru următoarea întâlnire cu JYSK Influencer-ii, pregătim exerciții și informații care să îi ajute să stăpânească mai bine aplicațiile și tehnicile social media.

VEZI GALERIA FOTO MAI JOS: 

Latest news

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

- Departamentul JYSK B2B din România a participat pentru prima dată ca expozant la târgul FoodService and Hospitality Expo, organizat la Halele Laminor din București în luna noiembrie.

Ditte is Sustainability Director in JYSK

Ditte și echipa ei conduc acțiunile de sustenabilitate ale JYSK

- În ultimul an, Ditte Revsbæk Hansen și echipa sa s-au concentrat pe stabilirea direcției strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în JYSK.

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

- Pentru cel de-al optulea an consecutiv, JYSK și inițiativa Plantăm fapte bune în România au colaborat pentru extinderea suprafeței de păduri din România. De data aceasta, acțiunea a avut loc în județul Sibiu, unde au fost plantați 26.000 de puieți de molid.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office