Skip to main content
Ancuța Stempel s-a întors din Londra în Botoșani și a câștigat Best Stock Management

Întoarsă din Londra în Botoșani, Ancuța a câștigat Best Stock Management

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: Careers & HR , People

Premiul pentru Best Stock Management a fost câștigat, anul acesta, de magazinul JYSK Botoșani. Ancuța Ștempel, Store Manager, ne-a povestit cum a reușit să obțină acest premiu și cum a fost întoarcerea ei în JYSK.

Best Stock Management
Echipa magazinului JYSK Botoșani

UN PREMIU DE ECHIPĂ

Munca de echipă și comunicarea foarte bună între toți colegii din magazin sunt, spune Ancuța, motivele pentru care au reușit să aibă cele mai bune rezultate la Stock Management.

“Când unul dintre noi a depistat anumite diferențe, le-am ajustat la timp, iar asta a dus în timp la rezultatul pe care l-am obținut. Pentru noi a fost o reală surpriză, nu ne așteptam pentru că nu am ținut evidența, să vedem cum ne situăm față de alte magazine. Noi doar ne-am făcut treaba și am obținut un rezultat frumos”, spune Ancuța.

Pe lângă premiul, un management bun al stocurilor îi ajută pe colegii de la JYSK Botoșani să aibă clienții mulțumiți și să economisească timp.

“Dacă un client face o comandă Click and Collect pentru un produs care apare a fi pe stoc, iar tu de fapt nu îl ai în magazin, îi creezi neplăceri. Ca să nu ne pierdem clienții, să îi mulțumim și să îi avem de partea noastră, trebuie să avem stocuri ok. Apoi, pentru noi, stocurile corecte ne ușurează munca. Ne ajută să nu căutăm în zadar produse și să nu pierdem vremea”, explică Ancuța. 

REÎNTOARCEREA ÎN JYSK DUPĂ EXPERIENȚA DIN MAREA BRITANIE

Ancuța Ștempel s-a angajat în JYSK în martie 2016, ca Sales Assistant, odată cu inaugurarea magazinului JYSK din Botoșani. Apoi, la începutul anului 2017, a decis să plece în Marea Britanie, unde își găsise un job în Londra. Prietenul ei plecase deja cu un an înainte și voiau să își construiască o viață în afara României.

Ancuța Stempel
Ancuța Stempel,
Store Manager JYSK Botoșani

„Am plecat acolo în ideea de a câștiga mai mulți bani, dar m-am lovit de bariere culturale și sociale. Nu m-am integrat în contextul social de acolo. La noi în țară eram tratată într-un fel anume, chiar dacă erai doar reprezentant vânzări. Eu am plecat cu inima îndoită din țară și de la JYSK, eram ca o familie și mi-a părut rău. De-asta am păstrat și legătura cu colegii. Nu a fost o decizie ușoară nici să mă întorc. Prietenul meu plecase de un an de zile în Marea Britanie și mă aștepta și pe mine. După ce m-am întors eu, s-a întors și el. Am luat niște decizii importante atunci și este bine că le-am luat”, mărturisește Ancuța.

La doar câteva luni de când plecase în Marea Britanie, Ancuța a aflat de la foștii colegi că este disponibil postul de Deputy Store Manager.

“Am fost dezamăgită de ce am găsit în Londra, unde plecasem, și păstram legătura cu toți colegii din Botoșani. Am dat testele pentru poziția de Deputy Store Manager pentru JYSK Botoșani, le-am luat și am decis să mă întorc acasă”, spune Ancuța.

După doar trei luni în care a lucrat ca Deputy Store Manager, a avansat pe poziția de Store Manager pentru JYSK Botoșani, lucru care i-a confirmat, încă o dată, că a luat decizia bună.

Acum, după obținerea premiului pentru Best Stock Management, Ancuța spune că echipa ei este și mai motivată să aibă rezultate bune.

Latest news

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

- Departamentul JYSK B2B din România a participat pentru prima dată ca expozant la târgul FoodService and Hospitality Expo, organizat la Halele Laminor din București în luna noiembrie.

Ditte is Sustainability Director in JYSK

Ditte și echipa ei conduc acțiunile de sustenabilitate ale JYSK

- În ultimul an, Ditte Revsbæk Hansen și echipa sa s-au concentrat pe stabilirea direcției strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în JYSK.

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

- Pentru cel de-al optulea an consecutiv, JYSK și inițiativa Plantăm fapte bune în România au colaborat pentru extinderea suprafeței de păduri din România. De data aceasta, acțiunea a avut loc în județul Sibiu, unde au fost plantați 26.000 de puieți de molid.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office