Echipa JYSK Făgăraș a aniversat 2 ani într-un teambuilding la Salvamont Victoria
Data:
Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania
Categorie: Sustainability , People
Cu ocazia aniversării a doi ani de la inaugurarea JYSK Făgăraș, echipa magazinului a avut parte de o surpriză. Pentru o zi, colegii au schimbat activitățile din magazin cu un teambuilding în natură, alături de echipa de salvatori montani de la Salvamont Victoria.
Acțiunea a avut loc pe Valea Sâmbetei, una dintre zonele de pe latura nordică a munților Făgăraș, aflată în aria de responsabilitate a celor de la Salvamont Victoria.
REFACEREA MARCAJELOR TURISTICE
După ce, cu o seară înainte, au sărbătorit cu o masă delicioasă și cu tort, a doua zi colegii au avut parte de multe surprize.
Pentru Daniela Lazur, Deputy Store Manager, a fost o zi inedită: „M-am bucurat nespus la aflarea veștii că vom merge cu echipa pe munte, alături de Alex Bratu și Raluca. A fost ceva nou pentru mine, pe munte nu am mai fost. Am întâlnit oameni minunați foarte devotați în ceea ce fac, implicați în a salva vieți cu riscul de a o pierde pe a lor la fiecare misiune. Căldura sufleteasca cu care ne-au întâmpinat, explicațiile la fiecare pas, peisajul mirific au făcut ca aceasta zi să devină una extraordinară”.
Ziua a început cu o urcare matinală într-o zonă extrem de pitorească, pe Valea Sâmbetei. Pe drum, echipa magazinului JYSK Făgăraș a ajutat la refacerea marcajelor turistice de pe traseu, aceasta fiind una dintre acțiunile de prevenție pe care salvatorii montani o face periodic pentru siguranța turiștilor. Traseul, pe care ajungi pornind din stațiunea Sâmbăta, este principala cale de acces spre creasta munților și spre obiective turistice interesante din zonă: Fereastra Mică a Sâmbetei, Fereastra mare a Sâmbetei, Piatra Caprei, Căldarea Bună sau Curmătura Răcorelelor.
Ioana Voivozeanu, Sales Assistant cu responsabilități administrative, care locuiește aproape de munte și merge des cu familia pe timpul verii, mărturisește că nu ajunsese până acum pe traseul acesta, până la Cabana Valea Sâmbetei. „A fost o experiență plăcută care te face să iubești muntele și să îți dorești să faci cât mai multe drumeții. Acum recomand și altor persoane să meargă până la cabană, pentru că vor întâlni peisaje minunate și oameni prietenoși”.
RELAXARE ÎN GOLUL ALPIN
După refacerea marcajelor, echipa JYSK a fost primită de salvamontiști la Cabana Salvamont Victoria, așezată tot pe valea râului Sâmbăta, la ieșirea din golul alpin, la o altitudine de puțin peste 1400 de metri. Zona extrem de pitorească, poveștile salvamontiștilor și vremea foarte bună pentru luna noiembrie au făcut memorabile orele petrecute la cabana Salvamont.
„Cel mai mult mi-a plăcut că mi-am văzut echipa fericită, scoasă din rutina zilnică. Mi-a plăcut și relația om-natură, pe care o vedeam în membri echipei Salvamont Victoria și care ne-a influențat și pe noi. Când am ajuns sus, la Cabana Salvamont, am uitat cu totul de oboseala urcușului, mai ales când am văzut acel cățel frumos care ne aștepta la cabană”, povestește Anca Francisc, Store Manager JYSK Făgăraș.
INCURSIUNE ÎN ISTORIA SALVAMONT VICTORIA
O ECHIPĂ UNITĂ
În cei 2 ani de activitate a magazinului JYSK Făgăraș, echipa magazinului a rămas stabilă.
Anca Francisc, Store Manager JYSK Făgăraș, povestește: "De la noi din echipă nu au plecat oameni, am avut un coleg, pe Silviu, care e avansat. În rest echipa este unită. O echipă este unită atunci când oamenii sunt deschiși și știu ce au de făcut. Același lucru l-am văzut la Salvamont Victoria: toți știau că au de făcut ceva, știau pentru ce trag. Și noi ne-am unit și suntem o familie, suntem JYSK".
Aici, Radu Bunea, Șef serviciu Salvomont, și echipa lui au pregătit un moment neașteptat. În restaurantul Cabanei Valea Sâmbetei au instalat un proiector, pe care au arătat filmul realizat în această toamnă cu ocazia a aniversării a 50 de ani de la înființarea Salvamont Victoria. Filmul a prezentat imagini vechi de la acțiuni de salvare care au avut loc cu zeci de ani în urmă, competiții de schi organizate în zonă, acțiuni de prevenție și, un moment foarte interesant, refacerea cabanei Salvamont Victoria, după ce o avalanșă care a măturat tot în calea ei a distrus-o complet.
“Acum câteva luni am fost și la evenimentul la care Salvamont Victoria a sărbătorit 50 de ani de la înființare. Atunci i-am cunoscut, l-am cunoscut și pe Radu Bunea, șef serviciu Salvamont, și pe echipa lor. Am văzut niște oameni uniți. Nu mă așteptam să facă lucruri atât de frumoase”, povestește Anca Francisc.
“Am rămas impresionat de echipa de salvamontiști, de efortul pe care îl fac salvând vieți, de calitățile lor profesionale și spiritul lor de echipă”, spune Cornel Modorcea, Sales Assistant.
JYSK este sponsor principal al Asociației Salvamont Victoria.