Un an excelent pentru departamentul JYSK Business to Business
În al cincilea an de activitate, departamentul JYSK Business to Business a devenit partenerul principal al companiilor care vor să ia legătura cu JYSK și un sprijin de încredere pentru colegii din cele peste 150 de magazine JYSK din România.
2025 a fost un an de succes pentru departamentul JYSK Business to Business, departament care facilitează achizițiile din partea persoanelor juridice, de la companii din diverse domenii de activitate, până la restaurante, hoteluri și instituții de stat.
„Pe toate canalele de vânzare am înregistrat un număr mai mare de clienți, cu precădere în departamentul B2B. Valoarea medie a facturii se menține în general la același nivel”, spune Ciprian Frățilă, B2B Manager JYSK România.
Cea mai mare tranzacție a departamentului B2B a constat în 670 de scaune de dining pentru un lanț hotelier care își reamenaja spațiile, în timp ce cei mai mari clienți B2B au fost din domeniul imobiliare și petrol și gaze. De asemenea, sectorul public a fost un client major al B2B, cu numeroase instituții publice care au achiziționat prin SEAP produse JYSK.
Evenimente dedicate și carduri digitale
În 2025, departamentul B2B a adăugat servicii noi pentru persoanele juridice. JYSK B2B a demarat parteneriate cu platforme digitale de carduri cadou și a introdus cardul digital pentru clienți persoane juridice.
„În mai multe țări introducem, prin intermediul unui partener din Cehia, carduri de client digitale. România a pornit acest serviciu în luna iunie. Cardurile digitale ne oferă posibilitatea de a trimite notificări clienților care instalează cardul, pentru a-i anunța de campanii, oferte, deschideri de magazine. Pentru colegii din magazine, cardul ajută la identificarea mai rapidă a clientului”, spune Ciprian Frățilă.
Pentru a fi mai aproape de clienți, colegii din departamentul B2B au participat și la evenimente speciale dedicate clienților B2B cu ocazia deschiderii noilor magazine. Cel mai important eveniment de acest tip a avut loc cu ocazia deschiderii magazinului JYSK cu numărul 150 din România, JYSK Mamaia Nord, pe care clienții B2B au avut ocazia să îl viziteze în avans, cu o zi înainte de deschiderea oficială
Noi servicii planificate
Următoarea etapă din dezvoltarea serviciilor B2B este lansarea magazinului online B2B, care este planificată pentru lunile următoare.
Clientii isi vor putea crea cont B2B pe www.JYSK.ro, unde vor avea ca beneficii acces la istoricul de cumpărături și de facturi și posibilitatea de a primi reduceri suplimentare pentru cantități mari, dacă sunt logați în timpul sesiunii de cumpărături.