Skip to main content

5 luni de antrenamente pentru Azuga Trail Race powered by JYSK

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: People

Douăzeci de colegi s-au înscris în programul de antrenamente "Health & Wellbeing", iar în ultimele luni s-au pregătit pentru Azuga Trail Race Powered by JYSK.

Azuga Trail Race

Programul îmbină antrenamentele de alergare sub îndrumarea unui antrenor personal cu seminarii online, drumeții și participarea la alte competiții. Toate activitățile sunt menite să îi familiarizeze pe participanți cu tehnicile de alergare, să le crească apetitul pentru sport și să le ofere informații despre sănătate, alimentație, siguranță și mișcare.

Motivație pentru sport

Printre colegii care se pregătesc pentru Azuga Trail Race powered by JYSK se numără Ana-Maria Milan, Sales and Marketing Assistant. Ana nu a făcut un sport până acum și s-a înscris în programul de antrenamente pentru că și-a dorit o motivație să facă mișcare.

„Mi-am dorit ca sportul să nu mai fie un subiect așa străin pentru mine. Neavând niciun pic de experiență, toate informațiile au fost de interes și super rapid asimilate. Sigur o să țin minte ce am aflat atunci când am făcut analiza felului în care călcăm și a stilului de alergat, pentru a ne alege corect încălțămintea de alergat. Seminarul de nutriție a fost iarăși interesant pentru că am demontat mituri legate de nutriție si am aflat că echilibrul este cheia”, povestește Ana-Maria Milan.

Azuga Trail Race
Ana-Maria Milan, Sales and Marketing Assistant JYSK (stânga)  ascultă cu interes indicațiile antrenorului. Alături de ea sunt Ruxandra Petrescu - Customer Service Area Responsible, Adriana Lica - Store Manager JYSK Bragadiru, Cosmin Lazăr - Customer Service Team Leader și Emanuel Mareș - Customer Service Supporter.

Cel mai implicat departament

Cei mai mulți colegi înscriși la antrenamente fac parte din departamentul de Serviciu Clienți. Doi colegi și trei colege din departament iau parte constant la antrenamente și plănuiesc să facă o cursă bună la Azuga, în octombrie.  

Cosmin Lazăr, Customer Service Team Leader, s-a înscris în program pentru că vrea să fie cât mai bine pregătit pentru concurs.

„Recunosc că, în primă fază, am crezut că voi fi singurul din echipă, dar am fost plăcut surprins când am aflat că vom fi mai mulți colegi din departament. Antrenamentele făcute cu Robert (n.r. Robert Necula, antrenorul de alergare) mă vor ajuta să duc la bun sfârșit cursa”, povestește Cosmin.

Spune că a aflat și niște informații tehnice noi foarte interesante: “Deși fac sport regulat (sală de forță, clase aerobic & cardio, cycling), nu prea aveam cunoștințe cu privire la modalitățile multiple de alergare și nu știam că exista mai multe tipuri de respirație (claviculara, toracica, diafragmatica, completă)”, explică el.

Azuga Trail Race

Când a văzut că mai mulți colegi vor să participe, Emanuel Mareș, Customer Service Supporter, li s-a alăturat. Și i-a plăcut.

“Este o reală plăcere să colaborăm cu Robert, care este un bun motivator, reușește de fiecare dată să scoată ce e mai bun din noi. Am aflat foarte multe informații interesante de la el, printre care pașii alergării, încălzirea ce trebuie făcută înainte de fiecare antrenament sau activitate fizica, mai multe feluri în care se poate alerga, precum și metode de a ne doza energia, astfel încât să putem duce antrenamentul pana la capăt”, spune Emi.

A doua participare

Irina Melente, Social Media and Digital Coordinator JYSK, a participat la competiția de la Azuga pentru prima dată anul trecut. Îi plac drumețiile, îi place muntele și a dorit să parcurgă un traseu montan într-un ritm mai rapid, dar și să experimenteze atmosfera specifică unei competiții.

Azuga Trail Race
Irina Melente - Social Media and Digital Coordinator, Iraida Paiuc - Sales and Marketing Manager și Raluca Negoescu - Sales Coordinator - la Ștafeta Munților.

“La finalul cursei mi-am dat seama că îmi doresc să-mi îmbunătățesc condiția fizică și că vreau să obțin un rezultat personal mai bun la ediția următoare. Pentru mine a fost foarte interesant să aflu care sunt etapele unui antrenament, cum se realizează corect partea de încălzire pentru prevenirea accidentarilor, faptul că există niște pași speciali, cum să respir mai eficient în timpul efortului, cum este structurat antrenamentul propriu-zis în funcție de obiective și cum să mă relaxez în partea de stretching. În plus, am aflat cum să-mi aleg echipamentul, astfel încât să fiu bine pregătită în timpul curselor de alergare montană”, povestește Irina.

Pe lângă antrenamente, ea a participat vara aceasta alături de alte colege la Ștafeta Munților, în Piatra Craiului, și a făcut mai multe drumeții.

Pe 22 octombrie, cei care iubesc muntele și mișcarea sunt așteptați la Azuga Trail Race powered by JYSK – o competiție de alergare montană cu trasee minunate, peisaj extraordinar și cu o comunitate prietenoasă de alergători.

Mai multe fotografii de la antrenamente

Latest news

HR în cifre: aproape 30.000 de aplicații într-un an pentru joburile JYSK

HR în cifre: aproape 30.000 de aplicații într-un an pentru joburile JYSK

- Ultimul an a fost unul plin pentru departamentul HR. Programele de training, interviurile cu candidații și vizitele în magazine sunt doar câteva dintre activitățile asupra cărora s-a concentrat activitatea de HR.

JYSK certifications and memberships

Iată 4 certificări de produs pe care e bine să le știi

- Calitatea, siguranța și achizițiile responsabile sunt esențiale pentru strategia de sustenabilitate a JYSK, menită să prezinte o ofertă excelentă generațiilor viitoare.

JYSK Italy completes Unified Commerce as the last former DBL country

JYSK finalizează un proiect major de IT, după ce Italia se alătură Unified Commerce

- JYSK atinge o etapă importantă în programul său One JYSK, odată cu trecerea ultimei țări din fosta Dänisches Bettenlager (DBL) la platforma integrată Unified Commerce (UC).

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office