Infografic: Raport intermediar Reciclarea și managementul deșeurilor
În urmă cu aproape un an, Code for Romania începea un nou ciclu de cercetare în domeniul Mediu, de data aceasta pe tema Reciclării și managementului deșeurilor. Cercetarea sponsorizată de JYSK se apropie de final, iar echipa Code for Romania a prezentat câteva concluzii preliminare.
Reciclarea și managementul deșeurilor reprezintă cel de-al cincilea obiectiv din domeniul Mediu pe care asociația și-a propus să îl cerceteze pentru ca, la finalul ciclului de cercetare, să propună soluții digitale ce pot rezolva problemele identificate.
TREI TPURI DE PROBLEME
Pentru a înțelege unde se află România, Code for Romania a realizat peste 40 de interviuri cu specialiști în reciclare și managementul deșeurilor din departamentele dedicate din primării, OIREP-uri, alte autorități locale, Garda de Mediu, colectori și reciclatori, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și experți din mediul academic. În urma interviurilor, a analizei literaturii de specialitate și legislației din domeniu, au înțeles mai bine fluxurile de lucru și problemele cele mai grave din zona managementului deșeurilor.
INFOGRAFIC – RAPORT INTERMEDIAR
Iată mai jos câteva dintre concluziile la care au ajuns cei de la Code for Romania în urma cercetării.
“Am împărțit problemele identificate în trei mari categorii: probleme legate de educație și informare, probleme legate de finanțare și de aplicarea instrumentelor economice, probleme legate de managementul procesului și de instrumentar disponibil. Suntem în etapa de incubare a soluțiilor, din neferice acum puțin întârziați ca urmare a muncii noastre în Task Force, programul prin care răspundem cu tehnologie civică crizei umanitare din Ucraina, însă există deja o serie de concepte solide de potențiale instrumente digitale care să adreseze problemele de mai sus”, explică Olivia Vereha, Co-Founder & Chief Opperations Officer Code for Romania.
JYSK a început colaborarea cu Code for Romania în anul 2020, când a sponsorizat cercetarea Măsurarea și Reducerea Poluării. Compania a continuat parteneriatul și pentru următoarele cicluri de cercetare - Reciclarea și managementul deșeurilor, care se încheie în primăvara anului 2022, și Orașe prietenoase, care va începe anul acesta.