Skip to main content
JYSK Awards 2021 a răsplătit colegii care au demonstrat valorile și leadership-ul JYSK

JYSK Awards 2021 a răsplătit colegii care au demonstrat valorile și leadership-ul JYSK

Data:

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: Awards , People

La începutul lunii septembrie, cu ocazia debutului noul an financiar, Store Managerii, District Managerii și colegii de la sediul central s-au revăzut la București, după doi ani de pauză, pentru Store Managers Meeting. Întâlnirea a avut loc la Hotel Novotel, aflat pe locul clădirii vechiului Teatru Național de pe Calea Victoriei, care păstrează și acum celebra fațada a teatrului.

În cadrul întâlnirii, pe lângă prezentarea noilor acțiuni din anul financiar, am premiat colegii care au demonstrat că trăiesc cel mai mult conform valorilor și leadership-ului JYSK, în cadrul JYSK Awards 2021.

Pentru că Valorile JYSK și JYSK Leadership sunt elemente care stau la baza a tot ce facem în compania noastră, premiile JYSK s-au axat pe celebrarea acestora. Am oferit, așadar, trofee pentru Cel mai bun Lider, Cel mai bun Mentor, Cel mai bun Comunicator, Cel mai bun Coleg, Cel mai Devotat Angajat și Cel mai bun Comerciant. Am premiat și cel mai Bun District Manager, Cea mai bună deschidere, Cea mai bună echipă, iar cei 6 Directori de Top ai anului 2021 au fost premiați cu o mașină care va fi a lor timp de 1 an.

Colegii care au primit un premiu pentru Valorile JYSK și JYSK Leadership ne-au povestit mai multe despre ce înseamnă pentru ei aceste valori.     

CEL MAI BUN DISTRICT MANAGER – George Gajgan

George Gajgan
George Gajgan alături de retail Managerii Andreea Zahanagiu Și Raul Ardelean. 

“M-am simțit extraordinar, a fost o întâlnire mult așteptată cu toată echipa în aceasta formulă mai exinsa, pentru că din cauza pandemiei nu ne-am mai văzut de foarte mult timp. Cred că un District Manager nu trebuie să fie mulțumit cu puțin, ci trebuie să caute mereu soluții la ce nu merge bine. Să își crească echipa și oamenii, pentru că fără oameni nu poți avea rezultate. Trebuie să fii perseverent, consecvent și competitiv. Daca nu ești competitivi și nu ești #AboveAverage, nu te poți aștepta la rezultate”, spune George Gajgan, care a primit distincția Cel mai bun District Manager. 

CEL MAI BUN LIDER – Liviu Apreotesei, District Manager

Liviu Apreotesei
Liviu Apreotesei a primit premiul pentru Cel mai bun Lider. 

“Nu mă așteptam să câștig premiul ăsta, petru că nu aveam ca scop neapărat să fiu un lider bun, ci mai degrabă obiectivul meu este să am rezultate alături de echipă. Cred că a fi un lider bun înseamnă să mă urmeze colegii și directorii de magazin în ceea ce fac eu. Ei fac acest lucru benevol, fără să îi împing de la spate. Am obținut asta în ani de zile de muncă, iar acum cred că lucrurile merg bine, merg de la sine. Am ajuns la un nivel în echipă în care orice vreau să implementăm în magazine, facem asta fără prea multa muncă de convingere. Oamenii au încredere în ceea ce le spun.

Sunt foarte mândru că am crescut și am dezvoltat multe echipe în Moldova, am recrutat, dezvoltat și promovat tot ce este astazi in magazinele JYSK din zonă, de la Focșani până în nordul Moldovei. Sunt foarte mândru de regiunea Moldovei si de nivelul la care am ajuns”, spune Liviu Apreotesei.

CEL MAI BUN MENTOR – Maria Ivanof, Store Manager JYSK Frigocom

Maria Ivanof
Premiul pentru Cel mai bun Mentor a mers la Maria Ivanof

În JYSK am învățat să fiu alături de oameni, să îi înțeleg, să îi invăț pe cei din echipa mea. Și eu am trecut prin asta, și știu cât de important este să îi ajut atunci când au nevoie. La rândul meu, am avut mentori în JYSK și îmi plăcea când erau alături de oameni, erau atenți la nevoile nostre, iar asta m-a învățat și pe mine să fiu foarte atentă la mediul de lucru, să îmi dau seama când cineva din echipa mea a înțeles sau are nevoie de ajutor. Sunt foarte bucuroasă că am primit acest premiu!

CEL MAI BUN COMUNICATOR – Dragoș Gherman, Retail Store Supporter

Dragos Gherman
Dragoș Gherman, alături de cei doi Retail Manageri, Raul Ardelean și Andreea Zahanagiu

“Cred că, în rolul pe care îl am, comunicarea este foarte importantă. La training-ul N+12, un plan de training pe care il au directorii de magazin nou promovați sau nou angajați, timp de 12 saptamani, trebuie să comunic foarte mult pentru ca toți colegii să înțeleagă ce au de făcut, pentru a ajunge la standardele dorite de JYSK. Avem multe proceduri de implementat, multi KPI de urmărit. Uitându-mă la valorile JYSK și cunoscuscându-i pe colegii District Manageri și din magazine care sunt foarte buni, chiar nu mă gândeam că o să primesc acest premiu, mai ales că Bun Comunicator face parte din JYSK Leadership”, spune Dragoș Gherman.

CEL MAI BUN COMERCIANT – ALINA SPĂTARU, Store MANAGER JYSK Tulcea

Alina Spataru
Alina Spătaru de la JYSK Tulcea a fost desemnată Cel mai bun Comerciant.

„A fost o super surpriză premiul! Nu știu dacă am făcut ceva în plus față de ce ar trebui să fac pentru a obține acest premiu. La un moment dat am avut foarte puțin personal și ne-am descurcat așa, am încercat să ne facem treaba, astfel încât să nu existe niciun impact negativ asupra clienților. Indiferent ce sarcini avem de făcut, în primul rând trebuie să acordăm atenție clientului. Tot timpul putem găsi ceva de făcut în magazin, dar clientul este cel mai important. Trebuie să fim disponibili pentru ei, să îi ajutăm atunci când au nevoie, să le oferim soluții și produse potrivite”, spune Alina Spătaru.

CEL MAI BUN COLEG – Silvia Sfetcu Negoiță, Recruiter

Silvia Sfetcu Negoita
Simona Carp, HR Manager, și Silvia Sfetcu-Negoiță, Recruiter.

“Sa fii un bun coleg pentru mine înseamnă să fiu atentă la nevoile colegilor și să fiu flexibilă în ceea ce privește sarcinile pe care le am de realizat împreună cu echipa. Acest premiu m-a bucurat nespus și m-a făcut să realizez ca fără cei din jur nu pot să îmi îndeplinesc obiectivele”, spune Silvia Sfetcu-Negoiță.

CEL MAI DEVOTAT ANGAJAT – Anda Șopron, Store Manager JYSK Arad Galeria Real

Anda Sopron
Anda Șopron, Cel mai devotat Angajat, și Raul Ardelean

„Cred că un angajat devotat este în primul rând fidel organizației din care face parte, se dedică în totalitate activităților pe care le desfășoară, este mândru de ceea ce se realizează atât în cadrul companiei, dar și în interiorul magazinul din care face parte. Aceasta e definiția pe care o am pentru un angajat devotat, dar acestea sunt și principiile după care m-am ghidat în tot acest timp petrecut la JYSK”, spune Anda Șopron.

Lista completă a câștigătorilor JYSK Awards 2021

Directori de Top 2021: Ferenczi Gyongyi, Dominca Mureșan, Adriana Ruse, Roxana Racocianu, Ionuș Ioniță, Carmen Andreea Ștefan

Cel mai bun District Manager: George Gajgan, District Manager

Cel mai bun Lider: Liviu Apreotesei, District Manager

Cel mai bun Mentor: Maria Ivanof, Store Manager JYSK Frigocom

Cel mai bun Comunicator: Dragoș Gherman, Retail Store Supporter

Cel mai bun Comerciant: Alina Spătaru, Store Manager JYSK Tulcea

Cel mai bun Coleg: Silvia Stefcu-Negoiță, Recruiter

Cel mai devotat Angajat: Anda Șopron, Store Manager JYSK Arad Galeria Real

Cea mai bună deschidere: JYSK Turda

Cea mai bună echipă: JYSK Militari

Premiu pentru Depășirea Așteptărilor (#ExceedExpectations): Daniel Stanciu, District Manager

Cea mai bună Atitudine pentru vânzări (Best Sales Attitude): JYSK Roman

 

Latest news

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

JYSK Business to Business a participat la primul târg dedicat ospitalității

- Departamentul JYSK B2B din România a participat pentru prima dată ca expozant la târgul FoodService and Hospitality Expo, organizat la Halele Laminor din București în luna noiembrie.

Ditte is Sustainability Director in JYSK

Ditte și echipa ei conduc acțiunile de sustenabilitate ale JYSK

- În ultimul an, Ditte Revsbæk Hansen și echipa sa s-au concentrat pe stabilirea direcției strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în JYSK.

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

26.000 de puieți au fost plantați de JYSK în Sibiu

- Pentru cel de-al optulea an consecutiv, JYSK și inițiativa Plantăm fapte bune în România au colaborat pentru extinderea suprafeței de păduri din România. De data aceasta, acțiunea a avut loc în județul Sibiu, unde au fost plantați 26.000 de puieți de molid.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office