JYSK aniversează 20 de ani în Bulgaria
- În această toamnă, JYSK sărbătorește 20 de ani de la deschiderea primului magazin din Bulgaria.
JYSK aniversează 20 de ani în Bulgaria
- În această toamnă, JYSK sărbătorește 20 de ani de la deschiderea primului magazin din Bulgaria.
Promisiuni îndeplinite: Teodora Raț, Deputy Store Manager
- Teodora este Deputy Store Manager în magazinul JYSK Cluj Mărăști. Lucrează la JYSK de aproape 4 ani, iar în tot acest timp a evoluat profesional și personal și a descoperit cum este să faci parte dintr-o echipă motivată și unită.
În culisele centrelor noastre de distribuție
- O nouă campanie video de la JYSK se concentrează pe numeroasele posibilități pe care le au angajații care lucrează în logistică.
- Tocmai am încheiat anul financiar 2024-2025 și pot spune cu încredere că ați făcut cu toții o treabă fantastică.
Petrecerea Anuală JYSK a reunit peste 1000 de colegi
- În septembrie, 1000 de angajați din magazine și de la sediul central s-au reunit la Petrecerea Anuală JYSK pentru a celebra rezultatele obținute, pentru a socializa și premia colegii cei mai performanți.
Din Radomsko în Lelystad: Jaroslaw conduce Centrul de distribuție de nouă generație al JYSK
- Acum 11 ani, Jaroslaw Sobczyk și-a început cariera în JYSK la Centrul de Distribuție din Radomsko, Polonia. Acum, a acceptat o nouă provocare în Olanda, în Lelystad, unde JYSK va deschide un Centru de Distribuție de ultimă generație în 2027.
220 de colegi au participat la Store Managers Meeting FY26
- Întâlnirea anuală tuturor Store Mangerilor JYSK de anul acesta a avut, în acest an, o dublă însemnătate: a dat startul noului an financiar, FY26, și noii perioade de strategii, care va fi valabilă până în anul 2028.
JYSK înregistrează o cifră de afaceri record într-o piață sub presiune
- Pentru anul financiar 2024-2025, JYSK și-a majorat cifra de afaceri cu 11,8%, ajungând la 46,3 miliarde DKK (6,2 miliarde EUR). JYSK a avut, de asemenea, un număr record de 13,7 milioane de clienți noi care au ales să profite de ofertele excelente pentru produsele destinate locuinței.
District Managerii se apropie mai mult de magazine
- De acum înainte, District Managerii vor avea mai multă flexibilitate și timp pentru a-i îndruma pe Store Manageri și a le dezvolta magazinele, datorită actualizării rolului de DM.
© GOJYSK.com 2025