Skip to main content

Carieră internațională la JYSK: Nikolaj Jensen – Din Danemarca în Norvegia

Data:

Author: Laura Sulbæk Frederiksen, Communications & Sponsorship Consultant

Categorie: Careers & HR , People

Nikolaj Jensen a pornit ca sales trainee în Aarhus, Danemarca.

O săptămâna mai târziu, după promovarea examenului profesional, era deja într-un avion înspre Norvegia și spre un post de Store Manager în Trondheim, visând la încă o aventură peste mări.

Nikolaj JensenCum ai decis să candidezi pentru un post în străi nătate? 

„Voiam să încerc ceva nou când a apărut postul de sales manager. M-am gândit că este o oportunitate grozavă”.

Cum ai fost primit în Norvegia? 

„Am fost primit foarte bine aici. Oamenii îmi vorbesc mai rar, ca să îi pot înțelege mai ușor și astfel întâlnesc foarte multă lume”.

Cu ce provocări te-ai confruntat? 

„Limba nu mi-a pus mari probleme, pentru că seamănă foarte mult cu daneza și aici am avut dintotdeauna o rețea de danezi la care pot apela dacă am nevoie de ceva”.

Cum te-ai simțit departe de familie și prieteni?

„JYSK plătește două zboruri spre casă pe an, așa că am ocazia de a merge acasă și de a petrece timp cu familia. Dar uneori sunt perioade mai lungi în care nu îi văd, deși nu cred că situația ar sta diferit dacă aș locui în Aarhus în Danemarca”.

Ce experiențe ai acumulat prin mutarea în Norvegia pentru a lucra? 

„Vorbesc cu oameni dintr-o cultură ușor diferită, care trăiesc într-un mod ușor diferit față de cum o facem noi în Danemarca. Aici ei țin mult mai mult la tradiții. De exemplu, ei petrec foarte mult timp la casele lor de vară sau în „colibe”, cum le spun ei. Astfel clienții vizitează magazinele în alte zile decât o fac în Danemarca”. 

În altă ordine de idei mi-am făcut multe cunoștințe și am cunoscut mulți oameni. Clima și natura de aici diferă de asemenea foarte mult și ca să merg la ski nu este nevoie decât să mă urc într-un autobuz”.

Care sunt planurile tale de viitor? 

„Particip la programul de Store Manager Trainee până în luna iunie. După aceea nu știu încă ce se va întâmpla. Dar obiectivul meu de viitor este de a avansa în continuare în carieră la JYSK. Mă imaginez foarte bine într-o altă țară și deja am început să investighez posibiltatea de a pleca în Singapore pentru o nouă aventură peste mări”.

Care este sfatul tău pentru colegii JUSK care visea ză să lucreze într-o altă țară JYSK? 

„Pur și simplu, fă-o. Nu vei regreta. Bineînțeles că trebuie să fii conștient de faptul că vei fi departe de familie și prieteni, dar nu consider că aceasta a fost o problemă. Și te obișnuiești repede cu o nouă limbă”.

Latest news

Două campanii CSR JYSK au primit Distincția Gold în Community Index 2025

Două campanii CSR JYSK au primit Distincția Gold în Community Index 2025

- Două proiecte sociale sprijinite de JYSK au primit distincția Gold în ediția a VII-a a rankingului anual Community Index 2025. Cele două campanii premiate sunt Adoptă un Bunic, realizată de Asociația Îngrijire Acasă, și Tabăra JYSK, realizat alături de Asociația Casa Bună.

One of the biggest IT projects in JYSK’s history is now complete in our biggest market

Cea mai mare țară din JYSK finalizează Unified Commerce

- Pe 6 noiembrie, JYSK Germania a finalizat tranziția către Unified Commerce. Aceasta înseamnă că peste 920 de magazine au primit un nou sistem în doar cinci luni. Dar, cum a decurs proiectul și ce spun colegii noștri?

Cum a fost la prima ediție Măgurele Running Trails powered by JYSK

Sport și distracție la prima ediție Măgurele Running Trails powered by JYSK

- La prima ediție Măgurele Running Trails powered by JYSK au luat startul peste 1000 de alergători care s-au bucurat de un traseu pitoresc de toamnă pe cărările din orașul Măgurele.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office