Skip to main content
Shauni participate in JYSK recruitment campaign

Shauni vrea să atragă noi colegi la JYSK

Data:

Author: Lisette Købsted-Nielsen, Communications Consultant

Categorie: Careers & HR

Timp de trei zile în luna octombrie, Store Managerul Shauni Lycke și alți patru angajați din magazin au călătorit în Danemarca, unde au participat la o ședință foto pentru noi materiale de recrutare.

Shauni la ședința foto în Danemarca
Shauni Lycke în fața camerei, pozând pentru noile materiale de recrutare.
​​​​

Este ora 8 într-o dimineață de luni, în octombrie. Soarele abia și-a arătat fața, dar în studioul foto este deja agitație.

Doi colegi din Belgia fuseseră deja fotografiați cu o săptămână înainte, iar încă doi din Spania se vor alătura pictorialului mâine. Dar astăzi, este ziua lui Shauni în Blue Room, un studio foto de lângă sediul JYSK din Danemarca.

„Am fost puțin emoționată în legătură cu călătoria din Belgia în Danemarca, dar acum că sunt aici, mă distrez foarte mult. Am mai încercat ceva de genul acesta în copilărie, dar, desigur, este diferit acum. Așadar, este bine că fotograful este un profesionist și mă ghidează”, spune Shauni.

Să te distrezi la serviciu

Shauni a aplicat pentru participarea la sesiunea foto a materialelor de recrutare pentru că vrea să arate lumii că JYSK este un loc de muncă grozav, cu o mulțime de oportunități de creștere.

„Dacă mi-ai fi propus cu cinci ani înainte de a începe să lucrez la JYSK, nu aș fi acceptat să fac o sesiune foto. Dar, de când sunt în JYSK, am învățat să profit de oportunitățile care apar. Acum, văd această experiență ca o altă ocazie de a crește și de a învăța”, spune Shauni zâmbind și continuă:

Faceți cunoștință cu Shauni

  • Este Store Manager.
  • Trăiește în Belgia.
  • Și-a început cariera la JYSK în 2018.

„Sunt încântată să particip și să atrag noi angajați la JYSK. Avem nevoie de ei și îmi place să arăt că ne distrăm foarte mult la serviciu. Și, pentru că avem mulți oameni diferiți la JYSK, este și mai distractiv. Deci, sper cu adevărat că aceste fotografii vor atrage tot felul de oameni dedicați la JYSK”, explică Shauni.

Noile material de recrutare vor fi gata de lansare în primăvara anului 2024.


Urmărește aici o compilație din celelalte două ședințe foto:

Latest news

Ce au preferat clienții din România în 2025 pentru casele lor

Ce au preferat clienții din România pentru casele lor în 2025

- Pentru că tocmai ne-am despărțit de anul 2025, este un moment prielnic să privim înapoi și să vedem ce produse au preferat clienții JYSK din România pentru casele lor.

JYSK introduces two new design directions for 2026

JYSK prezintă cele două noi tendințe de design pentru 2026

- Noul an aduce și trenduri noi, iar JYSK dezvăluie cele două noi tendințe pentru sortimentul său de primăvară-vară 2026.

Colegii de la Sediul Central JYSK au gătit împreună la final de an

Colegii de la Sediul Central JYSK au gătit împreună la final de an

- La final de an, colegii de la Head Office au avut parte de o activitate distractivă și gustoasă: au gătit împreună la CulinaryOn, s-au distrat și s-au bucurat de delicioasele preparate realizate.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office