Skip to main content

„Este înfricoșător – dar într-un sens bun”

Data: 15/02/2019

Author: Benedicte Loft Mortensen, Communications & CSR Consultant

Categorie: Expansion , People

Slobodanka
În calitate de Store Manager, Slobodanka Subic va deschide primul magazin JYSK în Irlanda la data de 2 aprilie 2019.

Slobodanka Subic va fi Store Manager în primul magazin JYSK din Irlanda și așteaptă cu nerăbdare să introducă JYSK în Irlanda.

Când Slobodanka Subic a auzit despre JYSK pentru prima dată printr-o agenție de recrutare, primul ei gând a fost: „JYSK: o nouă companie - o oportunitate nouă și interesantă.”

A început să lucreze la JYSK în luna noiembrie 2018 și, de atunci, a fost ocupată cu pregătirile pentru deschiderea primului magazin JYSK din Naas, Irlanda, la data de 2 aprilie 2019.

„Pe măsură ce ne apropiem de deschidere, totul devine din ce în ce mai real. Vizitez des magazinul pentru a urmări evoluția. Sunt entuziasmată să văd cum acest proiect prinde viață. Este înfricoșător, dar într-un sens bun”, spune Slobodanka, care este originară din Croația și care a trăit în Irlanda timp de 13 ani.

Magazinul Naas
Slobodanka vizitează des magazinul din Naas pentru a urmări evoluția.

Formarea în cadrul magazinelor

În vederea pregătirii pentru deschidere, Slobodanka, în vârstă de 39 de ani, a vizitat mai multe magazine JYSK din Marea Britanie și Danemarca pentru a învăța totul, de la produse și servicii clienți și până la proceduri administrative. De asemenea, din programul de formare a făcut parte și o vizită la centrul de distribuție danez din Uldum.

„Vizita la colegii JYSK din alte țări m-a impresionat și toți au fost foarte răbdători și dedicați pe parcursul instruirii. Sunt încântată să aflu lucruri despre JYSK și sunt foarte mândră că iau parte la lansarea JYSK în Irlanda”, spune Slobodanka.

Responsabilitate pentru Valorile JYSK

Deși Slobodanka este nouă în cadrul JYSK, ea este deja impresionată de valorile companiei și de cultura în rândul angajaților.

Slobodanka Subic

  • Slobodanka Subic este originară din Croația, dar a locuit în Irlanda timp de 13 ani.
  • Are experiență profesională în domeniul comerțului cu amănuntul de produse alimentare.
  • În calitate de Store Manager, aceasta va deschide primul magazin JYSK în Irlanda la data de 2 aprilie 2019.

„Am lucrat în comerțul cu amănuntul aproape toată viața mea de adult, dar nu am întâlnit niciodată valori organizaționale precum cele din cadrul JYSK. Cred că este uimitor să poți lucra în fiecare zi cu un zâmbet pe față. Toată lumea este înțelegătoare și de ajutor și domină o atmosferă caldă și prietenoasă”, spune Slobodanka.

Echipa care va lucra în magazinul Naas este aproape stabilită, iar Slobodanka este conștientă de responsabilitatea ei de a îndeplini valorile JYSK.

„Când am recrutat noii colegi, am căutat oameni care se potrivesc culturii. Este responsabilitatea mea ca Store Manager să dau viață valorilor în cadrul JYSK Irlanda, la fel cum am văzut că se întâmplă în cadrul celorlalte magazine JYSK de pretutindeni”, spune Slobodanka.

Magazinul Nass
Primul magazin JYSK din Irlanda se va deschide în orașul Naas, situat la 40 km de Dublin.

Latest news

Emil Östlin is new Logistics Director at JYSK DCN

Emil a devenit Logistics Director

22/04/2024 - După 10 ani în calitate de Operations Manager pentru centrul de distribuție al JYSK din Nässjö, DCN, Emil Östlin și-a asumat un nou rol.

JYSKs orchard in Croatia is open

În jurul lumii: JYSK alege FSC, eveniment de grădină în Spania și o nouă livadă în Croația

19/04/2024 - Din când în când, facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor și activităților recente din țările JYSK. Consultați cele mai recente aici.

Deputy Store Managers meeting

Întâlnire comună a tuturor Store Managerilor și Deputy Store Managerilor

15/04/2024 - Tradiționala întâlnire a Store Managerilor JYSK a avut loc în martie. Pentru prima dată, la întâlnire au participat și toți Deputy Store Managerii.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office