Skip to main content
Vlad and Valentin from Romania helped with the opening in Ireland

Vlad și Valentin din România au ajutat la deschiderea din Irlanda

Data: 23/05/2019

Author: Raluca Dascălu, Communications Manager, JYSK Romania

Categorie: Expansion , People

O echipă internațională a participat timp de două săptămâni la amenajarea primului magazin din Irlanda și a pregătit deschiderea. Din echipă au făcut parte și doi colegi din România, care ne-au povestit cum este să lucrezi cu oameni din mai multe țări și cum a fost experiența din Irlanda.

Deschiderea primului magazin din Irlanda a fost un eveniment pe care l-am sărbătorit în toate țările JYSK Nordic. A fost un moment mult așteptat de clienți, de presă și de JYSK. Și a fost un moment care a necesitat multe pregătiri. 

Vlad Bordeanu si Valentin Cobuz
Vlad Bordeanu si Valentin Cobuz în timpul amenajării magazinului

O echipă internațională

Pentru că era primul magazin din țară, JYSK Naas a fost amenajat de o echipă internațională, formată din șase colegi din E-Team, veniți din Norvegia, Finlanda, Danemarca, Suedia și România. Erau colegi cu experiență, care s-au întâlnit și au lucrat pentru prima dată împreună pentru a amenaja primul magazin din Irlanda conform conceptului pe care îl implementăm în toate țările. Printre ei s-au aflat și doi colegi din România, Vlad Bordeanu și Valentin Cobuz.

“A fost o experiență super, am amenajat magazinul de la zero. Era un magazin pregătit pentru conceptul 3.0. Montarea s-a realizat într-un timp record, în 4 zile și jumătate. Eram pregătiți pentru 10-11 zile de lucru, dar am fost organizați. Din echipă au făcut parte numai oameni cu experiență, care au mai construit magazine și care știau ce au de făcut. În ultimele zile i-am cunoscut și pe colegii din Irlanda, i-am ajutat să descarce camioanele cu marfă, apoi noi ne-am luat rămas bun și am plecat”, povestește Vlad Bordeanu, Store Concept Manager.

„Delegatia din Irlanda a fost, de departe, cea mai interesantă și plăcută experiență pe care am avut-o de când lucrez eu la JYSK. Spiritul de colegialitate și buna comunicare au dus proiectul la bun sfârșit mult mai repede decât termenul pe care îl aveam. Cu colegii din Irlanda am interacționat în ultimele zile petrecute în Irlanda. Am vorbit puțin cu ei și erau foarte încântați că lucrează la JYSK”, spune Valentin Cobuz, E-Team leader.

Irlanda, o țară de poveste

Cei doi colegi au avut ocazia să descopere și o parte din farmecul Irlandei, iar în cele două săptămâni petrecute acolo au rămas impresionați atât locurile pitorești, cât și de felul de a fi al oamenilor.

Vlad a fost încântat de zona rurală a țării, care l-a dus cu gândul la filmele cu James Bond.

“Am regăsit Irlanda din filmele vechi. Am văzut  și partea rurală a țării, am vizitat un baraj care era în zonă și am mers pe străzile vechi de la țară, am văzut acele case specifice, așezate din loc în loc, și fermele. Tot pământul este curat și lucrat, totul era aranjat la linie, iar asta m-a impresionat. Era ca în filmele de la început cu James Bond. Între oameni era foarte mult respect, iar cuvântul era cuvânt. Am fost cazați într-un Bed and Breakfast, unde stăteam pur și simplu la o familie acasă. La parter aveau bucătăria și living-ul, ei aveau o cameră, iar sus aveau patru camere unde dormeam noi. Am dormit la ei acasă. Aveam cheia de la ușă, ne-am simțit foarte bine”, spune Vlad. 

Vlad si Valentin in Irlanda
Bed and breakfast-ul unde a stat echipa

Lui Valentin i-a plăcut cel mai mult cât de bine-dispuși erau oamenii:

„Am vizitat orașul în care am stat, am vizitat și Dublin. Mi-a plăcut cel mai mult că ne-am înțeles foarte bine între noi, chiar dacă nu ne știam dinainte. Am lucrat de ca și cum eram o echipă compusă de 10 ani. Sper să ne mai vedem și în viitor, la alt proiect. Am fost impresionat de oamenii din Irlanda, care erau foarte veseli și comunicativi. Toți erau bine-dispuși și săritori, gata să te ajute”.

Vlad si Valentin in Irlanda
Magazinul din Naas, Irlanda, în timpul amenajarii de catre E-Team

La finalul celor două săptămâni, când echipa din magazinul Naas a preluat magazinul pentru a aduce mărfurile, colegii din E-Team au plecat fiecare spre casele lor. Vlad și Valentin s-au întors în România, iar în ziua deschiderii din Irlanda au urmărit curioși reportajul de la deschidere, pentru a vedea cum a fost la evenimentul pentru care și ei au lucrat.  

Irlanda văzută de Vlad Bordeanu și Valentin Cobuz, E-Team

Latest news

66 de colegi au participat la programe de dezvoltare în ultimul an

66 de colegi au participat la programe de dezvoltare în ultimul an

25/04/2024 - Potențialul în JYSK începe de la performanța ridicată, cunoașterea responsabilităților si realizarea lor în timp util. Pentru că știm cât de important este pentru colegii noștri să se dezvolte și să învețe lucruri noi, JYSK oferă tuturor angajaților oportunitatea de a învăța lucruri noi.

Emil Östlin is new Logistics Director at JYSK DCN

Emil a devenit Logistics Director

22/04/2024 - După 10 ani în calitate de Operations Manager pentru centrul de distribuție al JYSK din Nässjö, DCN, Emil Östlin și-a asumat un nou rol.

JYSKs orchard in Croatia is open

În jurul lumii: JYSK alege FSC, eveniment de grădină în Spania și o nouă livadă în Croația

19/04/2024 - Din când în când, facem o scurtă trecere în revistă a evenimentelor și activităților recente din țările JYSK. Consultați cele mai recente aici.

Adaugă un comentariu

Amintește-ți să păstrezi un ton plăcut :)

About JYSK

Careers

JYSK Head Office